Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) mă duc să ascult VEȘNICIA - nu știu ce să-i dau, să priceapă
că-n susurul ei se ascunde uitarea strigării la grabă,
că-n pântecul său încolțește sămânța nimicului care-s
și care s-adună cu altul - s-adună și face ANTARES (!)
(!) mă duc să priceapă că nu e străină și singură-n noapte
și-n zi și-n lumină și-n beznă și-n clipe mai crude, mai coapte,
și-n vorbe mai reci și mai calde, trimise de cele nimicuri
mai lungi sau mai scurte ca viața de/scrisă și-nchisă în plicuri,
închisă și dată uitării s-o ducă ofrandă în moarte,
cum chiar și ANTARES și ZERO în pântecul celui DEPARTE
se pierd și le-nghite TĂCEREA din lungul și largul VECIEI -
mă duc s-o ascult, să priceapă că-i dată și Sieși, și Mie-i (!)
