Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou”
(!) se-ntoarce acasă odată cu Luna,
s-aşează pe prispa de cimbru bătrân -
ce apă adâncă mai are fântâna,
şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân (!)
(!) îşi şterge obrazul cu palma sărată,
se uită pe drumul de dinspre copii,
dar nici o scrisoare nu vine la poartă -
ce mare e Luna în ochii pustii (!)
(!) o candelă veche aprinde sub grindă,
în colţul păzit de-un păianjen secret
şi-ncearcă s-adoarmă... şi pururi colindă,
şi-mi spune s-aud şi să văd şi să cred (!)
(!) și pleacă de-acasă odată cu Luna,
s-aducă nectar pentru flori de caişi -
pe urmă rămâne în flăcări fântâna
şi-un cântec de greier cu ochii închişi (!)
