Constructori noi pentru renovarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Constructori noi pentru renovarea Bibliotecii „V.A. Urechia”
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Lucrările de renovare a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, abandonate de primul constructor, vor putea fi reluate şi finalizate. Contractul de execuţie a fost atribuit singurului ofertant care a participat la licitaţie asocierea Silgamat SRL (lider) - Prostar Construct SRL - Galbusiness.

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi a găsit constructorii care să finalizeze lucrările de renovare a Bibliotecii „V.A. Urechia”. Pe 17 februarie 2026, a încheiat contractul cu asocierea Silgamat SRL (lider) - Prostar Construct SRL - Galbusiness, singura care a depus o ofertă în cadrul licitaţiei. Valoarea lucrărilor este de 1.025.000 de lei fără TVA, „cel mai bun raport calitate-preţ”.

Lucrările de renovare şi de restaurare a clădirii de patrimoniu trebuie să se încheie cât mai curând, pentru ca investiţia să poată fi decontată din banii europeni atraşi de Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „Până la sfârșitul lunii mai, trebuie să avem proiectul închis, altfel va trebui să punem banii din bugetul CJ”, declara, la finele anului trecut, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, autorităţile judeţene au fost nevoite să rezilieze contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, în valoare de 5.709.242 de lei fără TVA, pe care îl atribuiseră pe 14 iulie 2023 firmei Optim Management & Engineers SRL. Constructorul a intrat în incapacitate de plată. În plus, absenţa muncitorilor de pe şantier devenise regulă, nu întâmplare.

Pentru finalizarea investiţiei mai sunt necesare o serie de lucrări de construcţii, de instalaţii şi echipamente electrice, a căror durată nu ar trebui să depăşească două luni din momentul ordinului de începere.

Reamintim că, din 10 iunie 2024, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi-a sistat activităţile cu publicul la sediul central, pentru că lucrările de renovare energetică şi restaurare a monumentului avansaseră. Implementarea proiectului ar fi trebuit să se încheie pe 11 martie 2025.

Citit 4272 ori Ultima modificare Joi, 19 Februarie 2026 17:12

4 comentarii

  • postat de Antispaga
    Marți, 17 Martie 2026 16:10
    92.184.102.***
    Firmele respective “au noroc” numai la banul public. In privat sanse mici…
    0
    0
  • postat de magis
    Miercuri, 25 Februarie 2026 08:23
    89.121.200.***
    ... inca o dovada a profesionalismului lui Fotea. Ca deja multe altele, sa nu le mai enumar.
    4
    8
  • postat de Eficientizarea paravanului după care se fură
    Luni, 23 Februarie 2026 14:32
    86.120.239.***
    Ducem tradiția mai departe.Oare cum și-a permis fostul director să își cumpere limuzină Mercedes? Din cărțile pe care le-a scris sau din șantierele nesfârșite ale bibliotecii?
    1
    10
  • postat de Cladire bibilou bună de privit,nu și funcțional, cărțile fiind ținute in depozitul din spate. Ramane o sursa buna de îmbogățire a firmelor de construcții și o sinecură pt rudele partidului
    Luni, 23 Februarie 2026 14:29
    86.120.239.***
    E o clădire cu probleme la tasare, oricâtă eficientizare energetică i s-ar face, structura nu suportă încărcări suplimentare ca rafturi de cărți.
    3
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.