Eu te respect, figura mea de stil,
de sanchi şi de treflă... te contemplu
ca pe-un uric de samă, strict-secret,
ascuns într-o firidă dintr-un templu...
şi căutat cu patimă şi sârg,
de când s-a pus istoria pe cale,
visat, râvnit, râs, plâns de cavaleri,
de regi, de împăraţi, de haimanale!
Eu chiar cu preţul vieţii te respect,
chiar cu dispreţul celor care-(mi) sapă
loc pentru pus idei la încolţit
acum, imediat, urgent, degrabă...
fiindcă, altfel, (n)-ar mai fi nimic
în urma mea şi-a ta şi-a celor care,
din perspectiva altui început,
sunt temple dărâmate-n contemplare!
