ia-ţi rochia mov domnişoară lumină
cea mai frumoasă pe cărarea dintre cuvinte
dintre cuvintele care alcătuiesc numele
şi prenumele poetului păzitor de păgâne şi sfinte
ştii despre care rochie îţi vorbesc
domnişoară şi înaltă şi lungă şi tăcătoare lumină
rochia aceea de când te-am cunoscut
şi în care singurătatea nu se mai termină
a fost frumos a fost foarte frumos
pe cărarea aceea rămasă acolo între nimic şi tot
umbrită de salcâmi cu floare mov
şi bătătorită de poetul cu ochii pe rod
tocmai acum am primit plicul de atunci
cu scrisoarea ta răscolitoare domnişoară lumină
văd că ţi-ai luat rochia mov şi ai plecat
unde singurătatea nu se mai termină
