"Cititul nu intră în vacanță, cititul e temă pe viață" - așa au început săptămâna de vacanță elevii de la Școala "Petru Rareș" din Frumușița cărora le place să citească. Așa cum am aflat de la Georgiana Andone, președinta Asociației "Noi - Implicare, Reușită" din Galați, în cadrul proiectului "Școala - șansă pentru viață" și al campaniei "Donează o carte nouă", coordonate de asociație, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Grădinița cu ...

4.500 de elevi gălăţeni, la simularea Evaluării Naționale

Marți, 06 Februarie 2024 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii de clasa a VIII-a au susținut, luni, 5 februarie, simularea națională a examenului de Evaluare Națională, pe care îl vor susține, în vară, imediat după finalizarea cursurilor. Dacă elevii și-au testat, luni, cunoștințele la limba și literatura română și s-au acomodat cu condițiile susținerii unui examen, cadrele didactice care vor corecta tezele elevilor vor simula și ele, pentru prima dată, corectarea în sistem digitalizat. Lucrările vor fi evaluate digital, mini ...

Calendarul titularizării în 2024

Joi, 01 Februarie 2024 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Înscrierile la examenul de titularizare în învățământ vor avea loc în luna mai, conform calendarului 2024 postat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Galați.Cu titlu de noutate, anul acesta profesorii pot candida fie și pentru numai o jumătate de normă școlară.La disciplinele fizică și chimie se va apela în continuare la profesori pensionați, numărul profesorilor activi fiind insuficient. Aceeași situație se regăsește și la învățători.La celelalte discipline, ...

Calendarul concursurilor școlare din acest an

Miercuri, 31 Ianuarie 2024 12:34 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul Educației a stabilit datele tuturor concursurilor și olimpiadelor școlare la nivel județean și național. Acestea vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Ele vor fi trimise tuturor școlilor, astfel încât profesorii vor putea începe munca de pregătire a elevilor ce vor dori să participe. Anul trecut elevii gălățeni au obținut 127 de premii la nivel național și internațional, ne informează domnul inspector școlar Adrian Silivestru de la ...
Programul simulărilor pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat în anul şcolar 2023-2024, potrivit unei informări remise Consiliului Județean al Elevilor, ar fi trebuit să fie în desfășurare, dar unele probe au fost decalate.Absolvenții clasei a VIII-a ar fi trebuit să susțină pe 15, respectiv 16 ianuarie, simularea națională a probelor scrise ale Evaluării Naţionale, dar aceasta va avea loc, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, prof. Adrian ...

Gala performanței în învățământul gălățean

Marți, 12 Decembrie 2023 13:22 | Publicat în EDUCAŢIE
Cei mai buni elevi, precum și profesorii care i-au îndrumat și pregătit pentru olimpiade și concursuri naționale, alături de directorii școlilor de unde aceștia provin, vor fi premiați la scenă deschisă, la mijlocul lunii decembrie, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), în prezența oficialităților locale. ISJ Galați organizează o nouă ediție a Galei Performanței și Excelenței în Educația Gălățeană. Evenimentul festiv va avea loc joi, 14 decembrie 2023, începând ...
Elevii și profesorii care au stat acasă din cauza zăpezii (luni, 27 noiembrie) vor fi nevoiți să se întoarcă la școală sâmbăta sau să recupereze cumva materia care nu s-a predat în acea zi. În acest condiții, Inspectoratul Școlar Județean Galați a cerut tuturor unităților de învățământ să stabilească modul în care se vor pune de acord pentru a recupera materia pierdută. „Recuperarea se va face conform hotărârilor Consiliului de Administrație al fiecărei unită ...
Copii, părinți, bunici, vecini din cartierul Micro 39 s-au bucurat recent, în curtea Grădiniței cu Program Prelungit ”Arlechino”, de o sărbătoare a recoltei, un moment numai bun de a cinsti tradițiile românești și a se bucura împreună de belșugul specific sezonului.Plini de voie bună, îmbrăcați în costume populare, copiii au venit dis-de-dimineață să își așeze „tarabele” cu produse realizate împreună cu părinții, în cadrul proiectului „Tradiții și obice ...
Proiectul Legii Învățământului preuniversitar, elaborat în mandatul Ligiei Deca și care a fost trimis în Parlament pentru adoptare în luna februarie, prevede că vor fi înființate Direcţii Judeţene de Învăţământ preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică, prin reorganizarea actualelor Inspectorate Şcolare Judeţene.Aceste direcții vor fi conduse de un director general și directori generali adjun ...

O nouă ediție a proiectului "Fii avocat în școala ta!"

Marți, 24 Octombrie 2023 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Proiectul "Fii avocat în școala ta!", derulat de avocați voluntari din Baroul Galați, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, se pregătește pentru cea de-a treia ediție, a anunțat decanul baroului gălățean, avocatul Cristian Săraru. "Și în acest an școlar ne propunem să ajungem în școlile și liceele din municipiile Galați și Tecuci, dar și în zonele rurale, pentru a le prezenta elevilor informații juridice esențiale, în manieră nonformală, în așa ...
Pagina 1 din 2