Galațiul se află din nou în fața unui meci extrem de important în Divizia A1 de volei masculin. Sâmbătă, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor "Dunărea", revine atmosfera marilor confruntări, așa cum este cazul acestui duel CSM Arcada - Dinamo. Altfel spus, echipa noastră (aflată pe locul al treilea) dă piept cu liderul primului eșalon. Întâlnirea a fost încredințată celui mai valoros arbitru din 2024, Bogdan Stoica, ajutat de Cristian Cristea, iar observator a fost desemnat c ...
HOCHEI. După splendida victorie din orașul de la poalele Tâmpei, 4-3 cu Corona Brașov, hocheiștii gălățeni de la CS Municipal vor disputa, sâmbătă și duminică, alte două partide în deplasare - cu Fenestela 68, pe patinoarul din Sfântu Gheorghe. HANDBAL. În Divizia A de handbal feminin, CSM Galați joacă sâmbătă, în deplasare, cu HC Femina Piatra Neamț, într-un meci din etapa a 13-a.FOTBAL. Unirea Braniștea are programat sâmbătă primul meci amical din actuala campanie ...
* De ce omul n-a călcat pe Lună. Nu eram născută pe 21 iulie 1969, la ora 02,56 GMT, când astronatul american Neil Armstrong pășea pe Lună și rostea celebra frază "Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire", pentru ca mai apoi să înfigă steagul american în solul lunar. La 55 de ani distanță, milioane de oameni din întreaga lume cred că aselenizarea a fost o înscenare pusă la cale de guvernul american și de Hollywood. Că oamenii nu au ajuns niciodată pe Lună și ...
FBI a lăsat-o mai moale cu diversitatea și incluziunea
Vineri, 17 Ianuarie 2025 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Biroul Federal de Investigații (FBI) a anunțat joi că și-a închis divizia pentru diversitate și incluziune în decembrie 2024, într-un context național de regândire a acestui tip de politici, informează EFE. "În ultimele săptămâni, FBI a luat măsuri pentru a închide Oficiul pentru Diversitate și Incluziune (ODI), cu efect din decembrie 2024", a transmis agenția într-un comunicat.Anunțul vine cu doar câteva zile înainte ca președintele ales, republicanul Donald Trump, să p ...
Profesor universitar și fost președinte al Casei de Asigurări Galați, acuzat de luare de mită
Vineri, 17 Ianuarie 2025 20:02 | Publicat în Prima Pagina
Un nou scandal a izbucnit în mediul universitar gălățean, după ce procurorii anticorupție au făcut, zilele trecute, mai multe percheziții la instituția de învățământ și la domiciliile unor cadre didactice, în urma unei sesizări privind o infracțiune de luare de mită în cadrul unui examen de rezidențiat.
Acuzațiile o vizează în principal pe prof. univ dr. Olimpia Buzia, cadru didactic la Farmacie și fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Galați. Aceasta a ...
Amenzi de 4,9 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu Galaţi
Luni, 20 Ianuarie 2025 17:30 | Publicat în Regional
Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii de Mediu a aplicat, pe parcursul anului 2024, amenzi în valoare totală de peste 4,9 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Anul trecut, au fost efectuate în total 1.574 de controale, cu o creştere de 27% faţă de 2023, din care 676 planificate şi 898 neplanificate. În urma acestor controale, au fost aplicate 301 sancţiuni contravenţionale principale, cu 95% mai multe decât în 2023, în valoare totală de 4.90 ...
Iubitorii de mişcare pe gheaţă sunt așteptați, în acest weekend, la Patinoarul "Dunărea", care va fi deschis pentru public atât sâmbătă, 18 ianuarie, cât şi duminică, 19 ianuarie, în două sesiuni, programate în intervalele orare 16.00 - 17,30 si 18.00 - 19,30. Biletul de intrare pentru o "repriză" de 90 de minute pe gheaţă costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Închirierea patinelor se poate face la patinoar, contra sumei de 15 lei. ...
Banca Naţională a României (BNR) a menținut rata de referință la 6,5%, în condițiile în care există "perspectiva scăderii ratei anuale a inflației în primele trei luni ale anului curent, dar pe o traiectorie mai ridicată decât cea anticipată anterior", cum se arată în comunicatul de presă al instituţiei.
Nivelul ridicat al inflației (5,1% an/an, în decembrie 2024) și situația politică tulbure au provocat "creșteri însemnate în a doua parte a lunii noiembrie", conform ...
Sâmbătă, 18 ianuarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Oțelarilor și Drumul Viilor. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Slobozia Conachi și Cudalbi, iar pe DN 25, la Șendreni, Liești, Ivești și Umbrărești. Pe DN 26, radare se vor afla la Vânători și Tulucești, iar pe DE 581, o autospecială va fi prezentă la Cosmești. Duminică, 19 ianuarie, radarele vor fi amplasate, ...
Trenuri electrice noi cumpărate pentru ruta Galaţi - București Nord
Joi, 16 Ianuarie 2025 19:00 | Publicat în Regional
CFR Călători a ''câștigat'' alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv București Nord - Suceava, București Nord - Iași, București Nord - Galați, Iași - Cluj Napoca. "Autoritatea pentru Reformă Feroviară a primit, de la Bursa Română de Mărfuri (BRM), Hotărârea nr. 1/15.01.2025, privind rezultatul procedurii de achiziție 'Servicii publice de transport feroviar ...