În şedinţa de vinerea trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Victor Dragomir (VD) ne-a prezentat "Înger pentru o zi" - o povestire din cartea sa "Taxiul lui Charon", apărută recent la Editura "Studis" din Iași. Lucrarea a fost apreciată ca fiind captivantă și interesantă, recomandându-l pe autor ca un scriitor talentat de factură SF, care a evoluat remarcabil în scurtul timp de la venirea în cenaclu și până în prezent.
”Textul lui VD surprinde una dintre temele fundamentale ale literaturii speculative: relația dintre destin, sacrificiu și dorința de a rescrie trecutul. Autorul este preocupat nu doar de simpla aventură temporală, ci mai ales de valoarea cathartică a acțiunii personajului. Intervenția asupra evenimentelor devine o metaforă a încercării de a-și vindeca propriile răni interioare - o jertfă personală cu dublu rol: salvarea fiicei și eliberarea sinelui.
Povestea din poveste accentuează această dublă perspectivă: pe de o parte, firul narativ exterior - întoarcerea în trecut, confruntarea cu universuri paralele, iar pe de altă parte - dimensiunea intimă, psihologică, în care protagonistul trăiește drama propriei vinovății și speranța de mântuire. Astfel, dedublarea nu e doar o experiență de science-fiction, ci și o alegorie a sfâșierii lăuntrice.
Complexitatea epică, sugerată de multitudinea de situații și evenimente, nu este gratuită: ea obligă cititorul să rămână atent, să caute firul ascuns care dă coerență haosului aparent. Mesagerul temporal devine, în acest sens, un ghid ambiguu, dar și simbol al memoriei care tulbură prezentul.
În concluzie, textul propune o reflecție profundă asupra fragilității umane în fața timpului, unde actul de a schimba trecutul nu e doar o fantezie narativă, ci și un gest existențial de reconciliere cu sine.” (Mihail Silviu Capotă)
”Am o slăbiciune pentru modalitatea de a strecura limbajul western într-un cadru atât de fantastic - parcă dă viață personajelor, uneori neștiind personajul cheie. Un text atât de emoționant, ce pune foarte mult accent pe un alter-ego și pe definiția greenhorn-ului ce ulterior se adaptează mediului și spațiului social-istoric. Prin numele Ahyoka din limba nativă americană, surprinde foarte frumos puritatea și fericirea pe care ți le poate oferi o ființă micuță numită copil. Învățătura textului: sacrificiul pe care un părinte l-ar putea face pentru copilul său, indiferent de timp, indiferent de ciclul istoriei.” (Marina Gherghef)
”Cred că Hollywoodul l-ar angaja ca scenarist de filme western - care au cam intrat într-un con de umbră - pentru că are talent de povestitor și forță descriptivă pentru imagini cinematografice.” (Ioan Gh. Tofan)
”Este pasionat de scris și bine organizat în construcția textului; are o structură interesantă și o interferență de planuri reușită; subiectul este puțin cam alambicat - ceea ce poate genera neclarități; ideea poveștii cu universuri paralele este bună, întărindu-i amprenta de SF-ist.” (Tudor Neacșu)
”VD impresionează cu această ficțiune-fantezie. Ne obișnuise cu povestirile sale de aceeași categorie fantastică, gen Taxiul lui Charon. De această dată, se observă o evoluție în sensul expresivității, intensității povestirii și al imagisticii. Iată o mostră: Un rotocol de fum care se amesteca grăbit cu praful stârnit de cai și vântul preriei s-a împrăștiat peste bandă. Și încă una: Fereastra se spărsese după prima lovitură și trosnetul armei a smuls un răcnet în rândul bandiților. Într-o clipă iadul s-a dezlănțuit. Strunește ferm firul epic, lucru de care îți dai seama la a doua sau a treia reluare, când constați că totul are logică - în măsura în care fantasticul poate fi logic. Dialogurile sunt bine gândite, reușite, firești. În concluzie, consider că VD a luat, deja, un bun start spre o proză de înaltă ținută.” (Nelu Păcuraru)
”Povestirea este interesantă pentru că are forță de introspecție și expune bine legătura dintre autor și creația sa.” (Ecaterina Păun)
”A evoluat foarte mult de când a venit, prima dată, la cenaclu; ca tehnică, lucrarea este un amestec de realism - sugerat de detaliile, întâmplările și descrierile poveștii și romantism - întoarcerea în timp pentru salvarea copilului; autocunoașterea este cuvântul cheie al povestirii.” (Gabriel Gherbăluță)
”Ideea de a explora universuri paralele prinde la cititor; de asemenea, și ideea de reparare a destinului; ponderea emoțională a povestirii este la începutul și la sfârșitul lucrării, restul fiind un pasaj de legătură cam trenant.” (Anca Șerban Gaiu)
”M-a captivat; bine prinse partea emoțională și atmosfera; textul are cursivitate și claritate, fără inadvertențe supărătoare.” (Andrei Velea)
”De apreciat cursivitatea și puterea de a captiva cititorul care vin din atracția/ pasiunea pentru scris; o lucrare rotundă și interesantă.” (Carmen Neacșu)
Nu putem încheia această cronică fără a-i ura "La mulți ani!", cu sănătate și împliniri întru ale vieții și ale literaturii, colegului nostru Ioan Gh. Tofan, care săptămâna aceasta (23 septembrie) a împlinit o vârstă venerabilă și rotundă.
Vineri, 26 septembrie, de la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citește Tudor Neacșu.
