Roxana Artene Penciu
Vernisajul cu atestatul la Grafică, o sărbătoare cu public pe măsură
Miercuri, 31 Mai 2023 11:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Cei opt elevi ai grupei de Grafică de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" au finalizat cursurile de specialitate cu o adevărată sărbătoare, vernisajul unei expoziţii care a cuprins atât lucrări realizate pentru atestat, cât şi desene sau gravuri realizate în ultimii doi ani de studiiExpoziţia, destul de substanțială ca număr de lucrări, dar şi calitativă, s-a bucurat de un public pe măsură, camerele Casei Artelor fiind pline de vizitatori veniţi să-i susţină pe absolven ...
Premiul special pentru Galaţi la Cultură şi civilizaţie
Miercuri, 31 Mai 2023 06:58 | Publicat în EDUCAŢIE
Echipa de la Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" a câştigat Premiul special la Concursul Interdisciplinar "Cultură și civilizație în România", etapa națională, care s-a desfăşurat în perioada 25-28 mai, la Baia Mare, județul Maramureș. Echipa premiată a fost alcătuită din elevele: Miron Alexandra, Nistor Angela, Simona Teseleanu. Coordonator a fost profesoara Maria Isabela Miron. Lucrarea prezentată, "Legenda miresei de la Nămoloasa", a presupus o riguroasă muncă de cercetare d ...
Lectură şi emoţii la Şcoala din Umbrăreşti-Deal
Miercuri, 31 Mai 2023 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada mai-iulie 2023, la Școala Gimnazială "Sf. Stelian" din Umbrărești-Deal, județul Galați, se desfășoară proiectul "Lectură și emoții", realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația "Act for Tomorrow". Proiectul are drept scop realizarea unor activități recreative, care să-i susțină pe elevi în vederea creșterii succesului școlar. Astfel, prin intensificarea proiectelor în do ...
Carnet cultural 31 mai
Miercuri, 31 Mai 2023 00:00 | Publicat în CULTURA
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziţia de pictură "Iconic", de Iulia Şchiopu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziţia "Despre natură şi culoare", de Diana Melnic.Casa Artelor - Expoziţia "Atestat", cu lucrări semnate de elevii secţiei Grafică de la Liceul de Artă "D. Cuclin".Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expozițiile: "Mareşalul Constantin Prezan, la 105 ani de la Marea Unire (1918-2023)”, "Simboluri feminine pe timbrele româneşti", "100 de ani d ...
„Examenele nu vor fi afectate de greva profesorilor”
Miercuri, 31 Mai 2023 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
"Am primit asigurări din partea Ministerului Educaţiei că se va face în aşa fel încât examenele să nu fie afectate din cauza grevei generale a profesorilor. Chiar dacă protestul se va prelungi, ministerul va emite ordine pentru decalarea datelor de susţinere a examenelor, după data încheierii grevei", aflăm de la inspectoarea generală Gina Brînzan, care a participat luni, 29 mai, la o videoconferinţă cu reprezentanţii ministerului.Evaluarea Naţională la clasa a VI-a a ajuns s ...
Înscrierea la Bacalaureat a început cu stângul, din cauza grevei
Marți, 30 Mai 2023 10:48 | Publicat în Regional
De la inspectoarea generală Gina Brînzan, am aflat că înscrierea la Bacalaureat a debutat cu dificultăți, din cauza grevei generale a profesorilor. "Sunt licee unde nu tot personalul e în grevă, iar acolo înscrierea se face, deşi nu pentru toţi elevii. Unii nu au încă situaţia şcolară încheiată. Sunt şi licee unde numai directorii nu sunt în grevă, pentru că aceştia nu pot face grevă. Aici nu s-au făcut înscrieri. Însă luni, 29 mai, este abia prima zi de înscrieri. U ...
Peste 2.000 de salariaţi din învăţământul gălăţean, în stradă (FOTO și VIDEO)
Luni, 29 Mai 2023 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Trotuarele de la Păpădie au devenit neîncăpătoare, când au început să se adune angajaţii din învăţământul gălăţean la mitingul şi marşul programate luni, 29 mai, de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), ca proteste care dublează greva generală declanşată pe fondul nemulţumirilor legate de salariile prea mici. Nici măcar ploaia care începuse chiar la ora declanşării mitingului nu i-a făcut să dea înapoi, atât de hotărâţi au fost.
...
Evaluarea Naţională la clasa a VI-a, amânată din nou
Luni, 29 Mai 2023 19:10 | Publicat în EDUCAŢIE
"A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2022-2023. Astfel, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 12 iunie - Limbă și comunicare, respectiv. 13 iunie - Matematică și Științe ale Naturii", anunţă pe site-ul instituţiei Ministerul Educaţiei. Programată iniţial pe 24 şi 25 mai, Evaluarea ...
Carnet cultural 30 mai
Marți, 30 Mai 2023 00:00 | Publicat în CULTURA
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziţia de pictură "Iconic", de Iulia Şchiopu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziţia "Despre natură şi culoare" de Diana Melnic.Casa Artelor - Expoziţia "Atestat", cu lucrări semnate de elevii secţiei Grafică de la Liceul de Artă "D. Cuclin".Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expozițiile: "Mareşalul Constantin Prezan, la 105 ani de la Marea Unire (1918-2023)”, "Simboluri feminine pe timbrele româneşti", "100 de ani de ...
Festivalul „Gulliver”, la final. Teatrul pentru Copii şi Tineret din Galaţi, premiat de „Viaţa liberă”
Duminică, 28 Mai 2023 19:00 | Publicat în CULTURA
După şase zile de teatru, peste 25 de spectacole pentru toate categoriile de vârstă, atât în sălile teatrului, cât şi în Grădina Publică, peste 6.500 de participanți care s-au bucurat de activitățile și experiențele din program, cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver” a ajuns la final.
...