Aseară, după ce ne-am despărţit lângă Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", din Cartierul Ţiglina 17...un gând misterios începe să-mi dea târcoale. Da, să-mi dea târcoale, fiindcă nu-mi aparţine. Nu-i gândul meu, adică. Simt că Cineva sau Ceva gândeşte în preajmă şi vrea neapărat să-mi hrănească un instinct, o pornire, o aşteptare, o curiozitate. Vrea să mă determine să pricep că voi fi (trebuie să fiu) martorul unei întâmplări, unor scene deosebite. Nu � ...

Şi merg, şi merg... poate ajung tocmai atunci, tot şi de tot, din depărtarea de acum, să pot a zice, fără milă: ergo sum, chiar dacă sum prin grâu, prin gară şi prin lunci, uitat de zei, chiar dacă sum prin râpi adânci, şi plâng şi dorm cu beladona pe trifoi, şi îmi ascult singurătatea mâinii stângi cum cere "am", cum cere "în", cum cere "doi"! Şi merg, şi merg... poate ajung să văd măcar ce am uitat, ce m-a uitat, ce n-am uitat de când n-aveam habar că nu aveam h ...

Prieten cu foarte mulţi oameni şi respectuos cu toată suflarea din cartier, nea Titi Cojocaru are casă şi masă pe strada Caşin. Această stradă-i mai degrabă o uliţă de burg medieval, uitată de partid şi de stat. Şi nu-i nici lungă, nici scurtă; nu-i nici înfundată, nici desfundată; nici curată, nici murdară; nici luminată, nici iluminată. Are numai nord şi sud; şi foarte mulţi câini; şi-i paralelă cu strada Frunzei, cam la cincizeci de metri distanţă; şi-i popula ...

Umblam creanga prin pădure şi ne jucam de-a războiul prin râpi adânci... era o hărmălaie foarte frumoasă, de-ţi venea să plângi… sau să râzi… după cum "făcea" şi striga fiecare: trăiască lupta pentru pace!... uraaa!... şi uitam de mâncare! Fratele meu şi prietenii mei erau soldaţi ruşi, "făceau" ca avionul, ca mitraliera, până răsărea luna, mă ciuruiau... eu eram soldatul neamţ, care murea totdeauna! Şi mă îngropau toate fetele din sat şi apoi plecau cu t ...

Cu lacrimi în ochi alerg înspre casă! şi cu manualele şi cu cerneala şi condeiul în traista făcută de mama! şi cu sora mea dintr-a treia după mine şi după tot alaiul de şcolari mai mult ori mai puţin bucuroşi că au dat nas în nas cu Şcoala, prima zi de şcoală, prima zi şi primul pas de trecere şi de îndreptare către Încolo, către o Taină, către un Necunoscut, către alt Necunoscut, întotdeauna altul, niciodată acelaşi!... Zbor, nu alerg! zburăm, nu alergăm! mai ...

Da, nu greşesc, primul meu domn de Respect şi Abecedar: domnul Lascăr Ciucă! un domn Trandafir, ca al lui Sadoveanu! da, sigur nu mi se pare, chiar mai Trandafir decât înaintaşul său, mai Trandafir decât tot felul de atârnaţi şi năimiţi pe la catedrele învăţământului moldav! noi, gâgâlicii din pragul clasei întâia, salutăm frumos şi sincer, exact cum ne-au învăţat părinţii, printre altele, în şapte ani de acasă! domnul Lascăr ne zâmbeşte părinteşte, fără n ...

Şi mă simt vinovat, inutil şi stingher ca un cerc fără Pi, fără nord, fără sud... oare ce ţi-am făcut, doamnă floare de colţ? doamnă moară de vânt, oare ce ţi-am făcut? Şi murdar, şi banal, şi aiurea pe drum, şi de toate uitat, poreclit, rupt şi strâmb... doamnă floare de tei, oare ce ţi-am făcut? oare ce ţi-am făcut, doamnă floare de câmp? Oare sunt fierul vechi, fierul trist, fierul mort lângă cercuri mai reci şi mai mari şi mai mici... doar un greier îmi ...

Moto: "dacă vrei să ajungi aici, trebuie să pleci de acolo              numai când partea cealaltă stă în capătul cestălalt"                                                                        (anonim folk) Nu te mai căţăra, nu te mai sui şi nu mai râvni să ajungi la orizont... acolo se află marginea cerului şi tot acolo se află şi marginea pământului... poţi să cazi... să rămâi făr� ...

Da, la şcoală, în clasa întâia! la şcoala primară, elementară, generală, cum i se zice în aceste vremuri frumoase! frumoase, dar din ce în ce mai des tulburate la cap de către capetele luminate ale "răsăritului" sovietic pus pe îndoctrinare, suprapus pe control totalitar, pus pe alfa şi omega, pus pe urecheat ţâncul pământului şi pe jumulit pupăza din tei!... sigur că da, nu am ce zice: învăţământ gratuit şi foarte bine prins în şuruburile bunului simţ, foarte bin ...

De mii de ani, la monastirea Parma, Maria suflă celor care cântă... nu ia nimic pe slujba ei, dar crede că osteneşte într-o viaţă sfântă! Au fost concerte multe, doar concerte de ajutor, de muzică divină... şi n-a lipsit Maria niciodată... doar spectatorii au uitat să vină! Din cuşca ei, Maria nici nu poate să vadă că e nimenea în sală... suflă mereu, din ce în ce mai tare, mereu între ciocan şi nicovală!... Tenorii zvârle ştima, pe soprane le-apucă dor de ducă ...