APĂ VIE (pentru Eugen Necel - La Mulți Ani!)

APĂ VIE (pentru Eugen Necel - La Mulți Ani!)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”

(!) ce uscăciune, doamne - simt numai apă moartă

cum urcă-n mătăciunea cea artă pentru artă,

simt mierla cum se sfarmă sub cerul criminal

şi cade toată-n gheare de gol extemporal (!)

(!) ce uscăciune, doamne - frumoasa mea erouă

cu plâns, cu însetare, cu mâinile-amândouă

îşi caută eroul şi-l strigă peste tot,

dar n-o aude nimeni, nici domnul Savaot (!)

(!) ce uscăciune, doamne - nici popii nu-i mai trece

prin cap vreo rugăciune de ploaie şi de rece,

zadarnic paparude-s cu droaia-n jos şi-n sus -

apocalipsul vine concret ca un obuz (!)

(!) ce uscăciune, doamnă - şi vreau să-ţi spun ceva:

eroul tău sunt... gata!... tu eşti eroua mea,

eroul tău se duce pentru eroua lui

S-ADUCĂ APĂ VIE DIN MUNȚII NIMĂNUI (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 7071 ori Ultima modificare Miercuri, 23 August 2023 13:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.