ULTIMA ȘANSĂ (despre oprirea ceasului la timp)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii finale"

(!) mă dau de ceasul morţii - aşa de mult îmi este

a duce-ntr-o pădure, s-o dau cu tine peste,

peste ce vrei, să zică văleu! să facă zâng!

să-i trag şapte zăvoare pe nalt şi pe adânc (!)

(!) aş duce-o mult, pe toată şi fără îndurare,

aşa, într-o pădure întunecoasă tare,

peste s-o dăm, să facă văleu! să zică bang!

să nu mai saliveze, în veci, la yin şi yang (!)

(!) să-i piară dorul, pofta şi foamea de iubire,

tocmai la dracu-n praznic, tocmai la monastire

să plece, să s-ascundă, deloc să n-o mai văd,

c-o sfărm şi-o dau merinde la sfinţi şi la prăpăd (!)

(!) o dau şi la răspunsuri, o dau şi la-ntrebare,

dar ea răsare-n geamuri şi-mi bate şi mai tare!

mă dau de ceasul morţii, că moartea are ceas -

hai să-l oprim, frumoaso!... atât mi-a mai rămas (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 7448 ori Ultima modificare Joi, 30 Noiembrie 2023 13:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.