Oleacă de Tu... şi Oleacă de Eu (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din colecția "Cele mai subtile poezii rămase tablou"

(!) de azi într-o viaţă e foarte devreme/ de azi într-o clipă - ce dor şi târziu -

sfârşitul opririi de cine se teme/ când aria morţii se teme de viu (!)

(!) e mâine de azi într-o viaţă - dar poate/ de mâine-ntr-o clipă e gata şi ieri -

când lipsa pornirii termină o moarte/ iar astăzi se teme când mâine îi ceri (!)

(!) de-acum într-o clipă porneşte odată,/ de ieri într-un mâine începe un azi -

de mâine-ntr-o moarte opreşte să bată/ la geam nesfârşitul acelor rămaşi (!)

(!) de-atunci într-un azi şi o viaţă şi-o moarte/ trăiesc împreună şi stau la taifas -

de ieri într-un când se scurtează departe/ şi cade aproape(le) invers în ceas (!)

(!) de mâine-ntr-un ieri şi de ieri într-un mâine/ porneşte sfârşitul opririi târziu

e-un azi fără care - de-acum într-o pâine - / începe oprirea şi-n tată şi-n fiu (!)

(!) de-acum într-un cum şi de-aici într-un unde/ stă ieri peste azi, şi porneşte mereu

şi viaţa şi moartea în care s-ascunde/ OLEACĂ de TU şi OLEACĂ de EU (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 8082 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Ianuarie 2024 14:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.