Emil mă duce acasă cu automobilul. Că am corcoduşe. Am şi doi barili de vin la mansardă. Şi am şi chef să-i spun: "Bătrâne, dac-o zăreşti pe femeia Corcoduşa Scarlat, zi-i că (mâine) mă fac freş şi trec pe la numărul 65. Să fie gata pieptul de puiculeană prăjită, borşul cu gheare de găinuşă pestriţă şi lichiorul de ridichi negre. Dacă vrei, te iau şi pe tine. Am să vă re/citesc "Vesel pe fond nervos", scrisă de domnişoara Iolanda Cremene, şi "Toba de tiniche ...

Dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo, cu gândul că (în fapt) mă văd pe-aice, cu gândul că (în fapt şi-nchipuire) trecutu-ncepe (iarăşi) să mă strige în capătul din zero-al întâmplării, al în/fiirii şi-al deşertăciunii, al foamei şi al setei de neanturi?... De ce să-i cred pe alţii contra unii când unii contra alţii (şi-mpreună) împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună?   Mă cred pe mine?!...tristă păcăleală! şi morgă! şi funestă des/fătare!... nu-s ...

Emil Ioiţescu, prietenul şi adeptul meu cel mai sincer şi simpatic de pe strada Libertăţii, mă întreabă dacă am vreo legătură "ascunsă" cu femeia din parc, despre care mă ocup actualmente şi care mi-a strecurat în oase cea mai stranie nedumerire de la facerea zimbrului, încoace. Îi spun că o cunosc destul de bine pe cea din fotografie, iar nu pe cea de pe bancă. Îi spun şi cum am "recepţionat" nişte rafale de palme, odinioară, din partea fotografiatei. Îi spun şi că nu ...

Sunt în lacrimi...[lacrimi de fântână care plânge (noaptea) să se umple pentru setea sufletelor arse]...!... Şi ce pietre!...numai pietre scumpe   ţin fântâna-n viaţă şi-n picioare, pietre printre care cuiburi multe scot (din vrăbii) semnul înmulţirii... şi-au şi timp (cât lumea lor) s-asculte   ceastă pururi lăcrămare-n sine, cest adânc dor/sens al însetării din înaltul sufletelor arse, scumpe-n veac de veacuri şi-acătării!   Sunt şi-aici şi-acolo...anonimul st ...

Sigur că da, exact aşa l-aud pe Emil Ioiţescu: "Vine în parcul Libertăţii, în fiecare zi, se aşează pe banca de lângă Mazeppa, priveşte nişte poze, dă-n plâns, frământă văzduhul cu ochii parcă stinşi/aduşi în fundul cuibarelor neclare şi se dă în/depărtării, aşa, ca şi cum totul e-n regulă, torul stă sub semnul unui normal firesc!"...Şi continuă în ogradă, sun alun, la masa cu două pahare şi cu vin din care se înfruptă numai doi voievozi: Voievodul Libert� ...

Stau la pândă. O văd. Vrea să fugă de mine. Nu mai ştiu ce să fac. Fără ea, sunt (un) mort. Stă la pândă mereu şi aşteaptă s-adorm, şi să plece, apoi, să mă lase ne/tot!   Ziua, umblă în rochie neagră şi lungă. Noaptea, stă într-o rochie lungă şi albă. Ce pândă! Ce pândă continuă! Frica de fugă-mi stă-n gânduri hulpavă şi oarbă!   O rog să mă lase măcar o secundă în braţele somnului, dar să nu fugă. Sunt mort, dacă nu-i. Toată lumea e moartă c ...

Da, e prietenul Emil Ioiţescu. El mă bate pe umăr. El mă scoate din ceastă "reverie" nimicitoare, "inexplicabilă". Cu el am traversat/petrecut ultimii cinci ani în "câmpul muncii", în solda Primăriei, adică. Vai de mămica ei de soldă! Cu el am adunat şobolani morţi şi rahaturi vii prin subsolurile  blocurilor/scărilor dotate cu celebra/inutila ALA. El mă priveşte surâzând şi întrebându-mă ce fac în parcul Libertăţii şi de ce port figura asta aiurită şi "străină" ...

Am dulceaţă pentru inimă amară, şi-am şi apă din fântâna cu cişmea, şi-am şi-un suflet care stă numai afară... şi te-aşteaptă, poate vii de undeva!   Poate vii din partea asta, din cealaltă, de oriunde...din oricare ai veni, am (la poartă) iasomie şi lavandă, am (la uşă) cer de noapte şi de zi!   Am caiet de scris curat (pentru acasă) despre vreme, cum îndură frig şi cald... o să scrii frumos şi o să scriu frumoasă sub adâncul timp al teiului înalt!   Şi să ...

Năucit de cum se precipită ceastă bizară întâmplare, mă holbez din urma doamnei...şi parcă-mi pare rău că n-a mai stat. Să fi plecat din cauza mea? Ori, pur şi simplu, a tulburat-o fotografia la care s-a uitat continuu şi nu a mai rezistat amintirilor? Da, sigur că da, ceva nu este în ordinea părerilor mele! N-am făcut nici un pas în sensul/direcţia dumiririi, însă alimentez şi suport mari temeri în legătură cu această femeie leită cu cea din poză. La urma urmei, pe ...

Moto: "Înainte de naştere/am fost ce sunt după moarte:/nimic înainte de aproape,/nimic după departe,/nimic între acestea două/deşertăciuni fără capăt.../Câtă fericire (şi fals):/n-am ce să dau şi n-am ce să capăt!"                                (Iolanda Cremene) Zice că sunt când nu mai sunt!... când nu mai sunt?...ce întrebare!... şi n-am răspuns...şi mă strecor în miezul clipei următoare,   unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n sem ...