Gălăţeni condamnaţi aduşi din Spania şi Grecia

Vineri, 09 August 2024 19:30 | Publicat în EVENIMENT
În zilele de 6 şi 7 august, Poliția Română a adus în țară şapte persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Printre aceştia s-a aflat şi un bărbat de 50 de ani din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, care a fost escortat din Grecia, el fiind condamnat la cinci ani și două luni de închisoare. Totodată, un gălăţean de 23 de ani, urmărit internațional tot pentru săvârșirea d ...

Impresii de călătorie pe plaiuri dobrogene

Sâmbătă, 10 August 2024 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociația "Magister XXI" a cadrelor didactice pensionare (președinte, prof. Cornelia Mateiță) ne-a obișnuit cu surprize dintre cele mai plăcute. Recent, a organizat o excursie pe plaiuri dobrogene, cu aproape 50 de participanți, care au vizitat Mănăstirea Cocoș, Satul pescăresc tradițional din zona Mahmudia, Laguna albastră - plimbare cu barca pe brațul Sf. Gheorghe şi Mănăstirea Saon. Atmosfera plină de voioșie, încărcată de bogate informații culturale, turistice și edu ...
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea a anunţat, vineri, pe pagina proprie de Facebook, lansarea unui număr de WhatsApp la care se primesc mesaje privind comportamentele inadecvate într-o arie naturală protejată. Numărul dedicat mesajelor scrise este 0731.505.496, iar ARBDD îi îndeamnă pe cei care vizitează Delta să ia atitudine şi să semnaleze neregulile sesizate. "Pot transmite mesaje scrise cetăţenii care vor să se implice în susţinerea ef ...
În perioada 9-15 august, în Oborul din Tecuci are loc Iarmarocul moldovenesc, iar pentru desfășurarea acestuia într-un climat de siguranță peste o sută de jandarmi gălățeni, sprijiniți de colegii lor din Bacău și polițiști  din Tecuci, vor veghea la respectarea legii și prevenirea oricăror incidente. Organizatorii Iarmarocului, sărbătoare care are loc anual în municipiul Tecuci, au luat măsuri sporite de securitate pentru a limita pe cât posibil numărul incidentelor car ...

Percheziţii într-un dosar de contrabandă

Vineri, 09 August 2024 15:10 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii din Vrancea au făcut, vineri, ample percheziţii în judeţele Galaţi, Vrancea, Vaslui şi Bacău, într-un dosar de contrabandă cu ţigarete. Conform Poliţiei Vrancea, au fost puse în executare 19 mandate de percheziţii domiciliare. Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului până în prezent, persoanele cercetate ar fi achiziţionat şi ulterior comercializat ţigarete, în mod ilegal, în mai multe judeţe. ...

Kamala Harris îl devansează pe Trump în sondaje

Vineri, 09 August 2024 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Democrata Kamala Harris îl conduce pe republicanul Donald Trump cu 42 la sută din intenţiile de vot, faţă de 37 la sută, în cursa pentru alegerile prezidenţiale americane din 5 noiembrie, potrivit unui sondaj Ipsos publicat joi, relatează Reuters. Sondajul arată că Harris şi-a mărit avansul faţă de un sondaj Reuters/Ipsos din 22-23 iulie, care o credita cu 37 la sută, față de 34 la sută cât avea Trump. Sondajul a mai arătat că 4 la sută dintre cei intervievaţi îl susţi ...

Avioane invizibile americane în Orientul Mijlociu

Vineri, 09 August 2024 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata americană a comunicat că avioane de vânătoare invizibile pe radar (stealth) F-22 au sosit în Orientul Mijlociu, unde SUA îşi întăresc prezenţa militară, în contextul ripostei aşteptate din partea Iranului şi a aliaţilor săi împotriva Israelului, relatează AFP. Această desfăşurare se înscrie în "schimbarea posturii forţelor americane în regiune" pentru a "face faţă ameninţărilor reprezentate de Iran şi de grupările pro-iraniene", afirmă Comandamentul milita ...
Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a declarat vineri că situaţia din regiunea Kursk a fost recunoscută ca urgenţă la nivel federal, după ce guvernatorul interimar local instituise miercuri stare de urgenţă în zonele din regiune aflate în imediata vecinătate a frontierei cu Ucraina, în contextul unei incursiuni ucrainene majore, relatează Reuters şi EFE. Ministerul rus al Apărării afirmă, la rândul său, că operaţiunea de respingere a trupelor ucrainene care au int ...
O bază aeriană militară din regiunea Lipeţk, din sud-vestul Rusiei, la aproximativ 300 km distanţă de frontiera cu Ucraina, a fost vizată în cursul nopţii trecute de un atac masiv cu drone ucrainene, în urma căruia autorităţile regionale au instituit stare de urgenţă, potrivit AFP, DPA şi EFE. "Un incendiu s-a declanşat pe un teren al aviaţiei militare din regiunea Lipeţk", au indicat agenţiile oficiale ruse de presă TASS şi RIA Novosti, citând Ministerul regional pentru ...

Primele ”amicale” pentru handbalistele de la CSM Galaţi

Vineri, 09 August 2024 15:02 | Publicat în SPORT
HANDBAL. Formaţia CSM Galați (eșalonul doi feminin) se află la Ploiești, unde a programat două meciuri de verificare, primele din această vară. Vineri a întâlnit o colegă de eșalon din Ghimbav, iar sâmbătă va juca cu Activ Prahova Ploiești. ARBITRAJ. Cei 11 gălățeni - arbitri și observatori de fotbal - prezenți timp de trei zile la Cheile Grădiștei, îşi vor încheia sâmbătă stagiul de instruire. FOTBAL. Cele două echipe gălățene din Liga a III-a de fotbal au pro ...