Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Geograf, profesor universitar și academician, Simion Mehedinți s-a născut în județul vecin, la Soveja, în 1868. Format la școala lui Titu Maiorescu, a fost la rândul său un modelator al tinerilor, prin cursurile și conferințele susținute în toată țara.

Marginalizat după instaurarea comunismului, din cauza unor afinități naționalist-legionare, savantul s-a trezit că opera îi este interzisă, retrasă din librării și biblioteci. S-a stins din viață în 1962, uitat de multă lume.
Ridicată la începutul veacului trecut, clădirea monument istoric de pe strada Bălcescu nr. 19 devine din 1948 Centrul Profesional Nr. 4, cu destinația școlarizării elevilor cu deficiențe psihice. Din 1954, numele i s-a schimbat în Școala Profesională Nr. 8 pentru băieți, din 1992 devine mixtă, iar din 1996 poartă numele academicianului Mehedinți.
Printre angajații școlii s-a numărat și pedagogul Dumitru Lefter, cunoscut în mediul literar după pseudonimul Simon Ajarescu (1936-2013). Rămas fără casă după 1990, se pare că a locuit o perioadă în atelierul de lăcătușerie al instituției de învățământ. Acum, nimic nu pomenește de faptul că unul dintre cei mai importanți poeți locali și-a trăit o bună parte a vieții în această clădire.
În imagine, în curtea școlii stă eleva Colegiului Național "Vasile Alecsandri" Cristina Petcu, de 14 ori campioană națională, de trei ori campioană balcanică, de șapte ori campioană europeană și triplă campioană mondială la karate.
În mână, Cristina are primul volum din "1001 de nopți", publicat în 1840.

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 909 ori Ultima modificare Joi, 08 Noiembrie 2018 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.