Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
Ai zis că plouă... şi-a-nceput să ningă,
ai zis că ninge, dar s-a pus pe ploaie,
oricum… (ai zis?!)... e vorba despre apă,
oricum, la fel lumina se îndoaie:
şi când loveşte oameni de zăpadă,
şi când s-abate-ntr-o fântână plină,
şi când se-mplântă-n aisberguri chioare
şi-orice titanic scârţâie, se-nclină!
oricum şi-oricând pe toate le scufundă
indiferentă, zdravănă, fecundă!
Nu, nu, nu, nu... nu sta, nu-ţi face grijă,
lucrarea ta nu-ndeamnă la iertare,
orice greşeală poate să se spele
în re/vărsarea ta fulgerătoare,
orice păcat al gândului şi-al faptei,
se poate şterge, poate să se scalde
în ploaie, după sfânta-ţi fulgerare,
măcar un strop... un strop divin încalte!
Nu, nu... nu sta... că starea înspăimântă -
scrie pe cer, acum, lumina frântă!
