Remus Basalic

Remus Basalic

Reîntoarcerea barbarilor

Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În încercarea de a se dezmetici de pe urma atentatelor teroriste care au zguduit recent Parisul, Europa pare astăzi mai vulnerabilă decât oricând, în istoria scursă de la ultimul război mondial încoace. Este o schimbare fundamentală a paradigmei, aceea în care din telespectator detaşat al atentatelor sinucigaşe comise în Siria, Irak sau Afganistan, occidentalul s-a trezit cu barbaria, în forma sa cea mai violentă, chiar în propria curte. Atentatele comise pe bătrânul continen ...

UPDATE/ Un poliţist a MURIT şi un altul a fost grav RĂNIT într-un ACCIDENT petrecut la Tuluceşti (VIDEO)

Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE, duminică, 22 noiembrie * Şoferul care a intrat pe contrasens are 25 de ani şi a fost dus la un spital din Iaşi * Medicii s-au chinuit peste o oră să îl resusciteze pe poliţistul aflat la volan * Ionel Baben a fost avansat în grad, post-mortem Un grav accident de circulaţie a avut loc, sâmbătă noapte, în jurul orei 3,00, pe Drumul Naţional 26, în comuna Tuluceşti. În urma tragediei, Ionel Baben, un poliţist în vârstă de 46 de ani, şi-a pierdut viaţa, în vreme ...

Dispozitive MEDICALE în valoare de 14.000 de euro, DONATE de Clubul Lions Spitalului Judeţean

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Clubul Lions din Bordeaux a făcut, ieri, o donaţie în valoare de aproximativ 14.000 de euro către trei secţii din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Donaţia constă în mai multe dispozitive medicale, destinate secţiilor Oncologie, Chirurgie vasculară şi Chirurgie I. "Clubul Lions din Bordeaux a donat proteze externe pentru sân şi ciorapi elastici folosiţi pentru prevenirea bolii tromboembolice. Protezele externe sunt utile pentru femeile care suferă intervenţii chirur ...

Un vestigiu antic UNIC în România, descoperit la Galaţi

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
* Placa de ţiglă de la Barboşi nu mai are corespondent la nord de Dunăre * Artefactul, care datează din urmă cu aproximativ 17 secole, poate fi vizitat la Muzeul de Istorie Săpăturile arheologice făcute de cercetătorii Ion T. Dragomir (Galaţi) şi Silviu Sanie (Iaşi), în anul 1975, în incinta castrului roman de la Tirighina-Barboşi, au scos la iveală 11 fragmente formând două treimi dintr-o bucată de ţiglă, folosită pentru acoperişul unui locuinţe, care datează din pe ...

Gălăţenii FUMEAZĂ zilnic 120.000 de pachete de ţigări

Vineri, 20 Noiembrie 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În România, se fumează zilnic peste cinci milioane de pachete de ţigări. Proporţional, pentru judeţul nostru, rezultă că gălăţenii fumează, în fiecare zi, peste 120.000 de pachete de ţigări, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Ziua Naţională fără Tutun este sărbătorită, în 2015, pe data de 20 noiembrie. Cu această ocazie, în intervalul 18-20 noiembrie, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi desfăşoară, în mediul şc ...

Plachete omagiale pentru şase MEDICI gălăţeni, cu ocazia Zilelor medicale gălăţene 2015

Vineri, 20 Noiembrie 2015 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Şase dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi medici gălăţeni au primit plachete omagiale din partea Colegiului Medicilor (CM) Galaţi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate cu ocazia ediţiei din 2015 a Zilelor medicale gălăţene. Dr. Dan Botezatu (medic primar gastroenterolog), dr. Rodica Vasile (medic primar oncolog), dr. Daniela Ungurianu (medic primar medicină de familie), dr. Tudor Cristian Roşca (medic prima medicină internă), dr. Elisabeta Şerban (medic primar obstetrică-g ...

ACCIDENT RUTIER petrecut într-o INTERSECŢIE din Galaţi. Doi tineri au fost RĂNIŢI

Joi, 19 Noiembrie 2015 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi bărbaţi, de 20 şi 21 de ani, au fost răniţi într-un accident rutier petrecut, joi, 19 noiembrie, în jurul orei 7,00, la intersecţia străzilor George Coşbuc şi Aurel Vlaicu. "Un bărbat de 30 de ani, care conducea o maşină pe bulevardul Coşbuc către strada Henri Coandă, ajungând la intersecţia cu strada Aurel Vlaicu, a efectuat un viraj la stânga şi a lovit o altă maşină care venea din sens opus, condusă de un bărbat de 22 de ani. În urma accidentului, doi bărbaţi ...

UTIL/ Cardul de sănătate nu trebuie schimbat după căsătorie

Joi, 19 Noiembrie 2015 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Cardul naţional de sănătate poate fi folosit în continuare de persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie. Atât timp cât codul numeric personal (CNP) rămâne acelaşi, asiguratul nu este nevoit să-şi facă alt document. Logarea în Sistemul informatic unic integrat se face pe baza CNP-ului, astfel încât persoana respectivă poate beneficia în continuare de servicii medicale prescrise de medic. Până în prezent, pentru judeţul Galaţi au fost emise şi distribuite pes ...

Spitalul Tecuci face ANGAJĂRI. Ce specialişti sunt căutaţi

Joi, 19 Noiembrie 2015 04:00 | Publicat în SOCIETATE
În mod asemănător cu restul unităţilor sanitare din judeţul Galaţi, şi Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci se confruntă de ani buni cu un deficit de medici şi asistenţi. Din acest motiv, conducerea unităţii va organiza în perioada următoare o serie de concursuri. "Am scos la concurs zece posturi pentru medici de diferite specialităţi. Vrem să angajăm şi trei asistenţi generalişti, două moaşe, doi registratori şi trei îngrijitoare. Posturile sunt scoase la concurs d ...

Cum RECUNOŞTI principalele simptome ale CANCERULUI de col uterin

Joi, 19 Noiembrie 2015 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cancerul de col uterin reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, numărul persoanelor ucise de această maladie fiind cutremurător în ţara noastră. Din acest motiv, România ocupă un loc de vârf între ţările europene în privinţa mortalităţii prin cancer de col uterin. Din păcate, această formă de cancer nu doare şi nici nu începe să dea semne decât în stadii avansate de evoluţie, când curabilitatea este d ...
Pagina 460 din 692