În încercarea de a se dezmetici de pe urma atentatelor teroriste care au zguduit recent Parisul, Europa pare astăzi mai vulnerabilă decât oricând, în istoria scursă de la ultimul război mondial încoace. Este o schimbare fundamentală a paradigmei, aceea în care din telespectator detaşat al atentatelor sinucigaşe comise în Siria, Irak sau Afganistan, occidentalul s-a trezit cu barbaria, în forma sa cea mai violentă, chiar în propria curte. Atentatele comise pe bătrânul continent de fundamentaliştii islamici sunt asemenea unei cruciade îndreptate în sens invers.
Să nu ne înşelăm însă. Europa, în general, şi Franţa, în mod particular, nu sunt deloc inocente în acest perfid război religios. După atentatele de vineri, 13 noiembrie, preşedintele François Hollande a anunţat că ţara sa se află de acum în război cu organizaţia Stat Islamic. Total inexact. Franţa este în război cu teroriştii ISIS nu din momentul tragicelor atentate, ci de cel puţin un an, atunci când aviaţia franceză şi-a început raidurile aeriene în Irak, împotriva poziţiilor jihadiştilor. Mai mult, raidurile au fost extinse, în luna septembrie a acestui an, şi în Siria.
Chiar dacă doar pe calea aerului, conflictul era deja unul asumat, cu toate consecinţele implicite. Iar teroriştii nu au ezitat să lovească, acolo unde au găsit terenul prielnic. Abia după atrocităţile din redacţia revistei "Charlie Hebdo" şi după cele petrecute în urmă cu două săptămâni, politicienii, mass-media şi cetăţenii au părut să-şi amintească de o realitate de zi cu zi a capitalei franceze: aceea că în Paris există cartiere întregi aflate sub controlul unor astfel de bande de fundamentalişti islamici. Popularitatea de care se bucură grupările fundamentaliste, cu precădere în rândul tinerilor musulmani născuţi în Franţa din părinţi maghrebini imigranţi, vorbeşte tot despre un eşec al Republicii Franceze în privinţa acestei categorii importante, cel puţin sub aspect numeric, a populaţiei din Hexagon.
Pericolul care pândeşte acum Europa şi întreaga civilizaţie occidentală este orientarea sa pe represalii exclusiv armate. Desigur, într-un conflict deschis, organizaţia Stat Islamic poate fi măturată de o coaliţie a armatelor occidentale în cel mult o săptămână. Însă violenţa naşte violenţă şi nimeni nu poate garanta că celule teroriste răzleţe nu vor supravieţui în urma unui război de tip clasic. În ciuda fanatismului afişat de terorişti, liderii acestor grupări sunt foarte bine ancoraţi în realitatea imediată. O dovedesc acest lucru organizarea de care dau dovadă, faptul că au ştiut să pună pe picioare o afacere de miliarde de dolari cu petrol, din care îşi finanţează acţiunile criminale, precum şi calculul meticulos pe baza căruia folosesc propaganda de factură religioasă pentru a pune mâna pe noi şi noi teritorii.
Răul cel mai mare cu care întreaga lume civilizată trebuie să lupte în momentul de faţă este reprezentat de fascinaţia multor tineri născuţi, crescuţi şi educaţi în Occident pentru ideologia fundamentalistă islamică. Abia când vom înţelege ce stă la baza acestei atracţii irezistibile vom putea, poate, să găsim şi cele mai eficiente arme pentru a combate teroarea steagului negru.
