(!) citesc şi-aud şi văd...ajunge?...ori n-ajunge?... dacă ajunge...mulţumesc...vino şi tu!... dacă n-ajunge, vino, totuşi, fără milă... dă înainte, dă-napoi...şi spune nu (!)   (!) te rog să iei şi Filarmonica la tine – eu, unde sunt, n-am nici o mierlă, nici un tei, n-am nici o şansă, nici o floare, nici un greier – să ascultăm celebrul vecinic Panta Rhei (!)   (!) vino s-ajungem dimpreună, tocmai unde aflăm răspuns că (nu) ajunge l-amândoi... vino să vezi c ...

În autobuz. Dimineaţă. Douăzeci de minute peste ora şase. În vehiculul friguros şi mirosind a ostil sunt vreo câţiva călători. Ca şi cum n-ar mai fi nici un loc liber, un domn bine, chiar foarte bine, urcă din Ţiglina şi se aşează exact lângă mine. Mă rog, e dreptul dumnealui să stea unde vrea, nu? Deschid ziarul şi citesc titlurile. Îmi atrage atenţia un articol despre celebrul prevăzător de imprevizibil, Hâncu. Mă cutremur când aflu cât de deştept poate fi acest ...

(!) şi Unu şi Acelaşi înainte şi după clar/obscurul In/Creat (!) – e-un Adevăr cu haine mincinoase? e o Minciună-n haine-adevărate? un Subiect cu Inimă de Piatră, care nu stă frumos la Predicat? o Stare contra Sinelui Ne/Logic şi-o Contrastare prin Upanişade? – (!) mărire ţie, Taină Absolută într-astă Păcăleală Ne/Văzută (!)   (!) mulţime Vidă-n Singularitate şi osândită la Singurătate (!) Nimic înfăşurat în Tot, şi Invers – Iertare dependentă de Pă ...

Printre tomberoane cu gunoi şi printre gunoaie zvârlite la întâmplare, la douăzeci de metri spre vest de Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un amărât al tranziţiei şi al grijii partidelor şi statului nostru face foc. Face foc să se încălzească. Are destul combustibil în jur. Indiferent la ce se mai petrece în preajma sa şi în alte prejme, acest nenorocit al sorţii şi al lăcomiei capitaliştilor contemporani ştie să facă foc. Iată-l, se uită direct în flacără. � ...

(!) când viaţa-i hodina cea repede-a morţii/ şi moartea-i cea umbră eternă a vieţii – / ce taină mai caut prin spatele porţii?/ ce sper să mai aflu-n desimile ceţei?/ ce preţ să mai pun pe sfârşit, pe nirvană/ când vecinic real este golul din cană (?)   (!) bat cer şi pământ – oare cine deschide/ când zei şi apostoli îmi scurmă prin blide?/ când sfinţi diplomaţi îmi înfulecă grâul/ şi visului meu îi pro/pun prea(des)frâul?/ de ce să conjug „a muri” ş ...

Sunt în cimitir. În marele dormitor omenesc, cum zic optimiştii, cei care îşi aşteaptă (cu nerăbdare) viaţa de apoi. Sunt în cimitirul Eternitatea, cel aflat pe bulevardul George Coşbuc. Mai mare dragul să mergi ori să stai pe Coşbuc şi să reciţi până dai colţul spre viaţa de după moarte: "Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,/ să vrem noi sânge, nu pământ!/ când nu vom mai putea răbda,/ când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ nici în mormânt!" ...

Tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup – lemne de foc târziu şi-ncet apasă înspre genunchi clavicule de cub!   În urma lui, pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat – scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat!   Curând...n-o să mai vină dimineaţă, iar focul se va stinge pe cuvânt – şi tata, şi copacii...se înalţă încet, spre cer, cu ochii în pământ!   Tristeţi de lup se spânzură de ploaie, inel ...

Sigur că da! nu-i nimic!...şi ce dacă o secătură mă claxonează pe trotuar? şi ce dacă altă secătură se dă deşteaptă ne/conformistă în staţia de autobuz şi se bâţâie-n bocancii tip broscoi şi trânteşte flegme-n gardul aproape viu şi rânjeşte la mine cu o satisfacţie pe care numai americanii zblehuiaţi o au şi o propagă pe toată planeta? şi ce dacă o elevă de liceu mă face albie de porci când o rog să nu mai zbiere în autobuz? şi ce dacă o altă elevă de ...

(!) sigur că da...acum alunecade cu tot cu Steauă, mâna-i se des/tinde, iar pasărea Poesis cântă-i Lira şi-l înveleşte-ncet, FĂRĂ CUVINTE (!) (!) sigur că da...acum s-adună toate, sub semnul greu şi straşnic al Tăcerii... şi-l vor, şi-l roagă negreşit, şi-l udă cu lacrimi goale, false şi puzderii (!) (!) sigur că da...a fost cum nu se poate mai mult, mai sus, mai jos, mai acătării, cum nici măcar apropierea Morţii nu şterge perspectiva Depărtării (!) (!) şi-a fost ...

(!) am să mă duc la tine mâine-dimineaţă, ori chiar în seara asta am să mă duc – uite-acuma încep să-mi şterg toate urmele şi să cobor, fără glorie, de pe rug (!) (!) am să mă duc la tine după ce cobor şi după ce voi recunoaşte că sunt învins – plângând, aş fi putut scăpa mai de mult, dar flăcările purificatoare s-ar fi stins (!) (!) am să mă duc la tine fără să mă uit în urmă, dar n-am să pot uita niciodată cât şi cum te-am aşteptat sub teiul plin ...