Unda de viitură pe Dunăre care a produs atâtea probleme în țările învecinate – Austria, Ungaria, Serbia - se apropie cu repeziciune de Galați. La intrarea în țară debitele sunt în creștere, iar cotele Dunării sunt tot mai ridicate. Autoritățile gălățene sunt în stare de alertă, chiar dacă, se pare, conform prognozelor, Dunărea nu va atinge cote care să reprezinte un pericol de noi inundații în regiunea noastră. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospo ...
La Galați, Dunărea este calmă, deocamdată, și ne rugăm să rămână așa. Privind în zare, pescarii amatori care se bucură de soarele sfârșitului de septembrie se arată încrezători că „nu va fi nimic, la noi, nu vine apa mare, au fost ani cu debit mult mai mare și acum am citit că e în scădere, slavă Cerului”. Văzând apa cum sclipește calmă în soarele dimineții de 24 septembrie, parcă nici nu-ți vine să crezi ce furioasă a trecut prin Ungaria, unde localități ...
Elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Frumușița au participat la Proiectului ”Robo Squad Summer Camp”, activitate  finanțată prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland Romania și implementată de Asociația „Act for Tomorrow”. Așadar, în luna august, 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Frumușița au beneficiat de trei activități de robotică educațională. Scopul proiectului a fost acela de a oferi copiilor oportunitatea de a petrece la școală câteva zile de vacanț ...

De miercuri, o nouă etapă de dezinsecție

Marți, 24 Septembrie 2024 14:33 | Publicat în EVENIMENT
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 25 – 28 septembrie 2024, se va realiza o nouă etapă de dezinsecție, prin intermediul Serviciului Public Ecosal. Astfel, pe 25 septembrie, începând cu ora 12,00, se va interveni aerian cu ajutorul unui elicopter, în vecinătatea zonelor cu luciu de apă, utilizând larvicidul biologic destinat combaterii larvelor de țânțari Vectobac WG. La sol, se va acționa în vederea combaterii insectelo ...

Lecții de șoferie cu mașina fratelui mai mare

Marți, 24 Septembrie 2024 14:10 | Publicat în TRAFIC
Un adolescent de 17 ani, din Galați, este cercetat penal după ce a fost prins conducând o mașină care îi fusese încredințată, deși nu a obținut încă permisul. Cel care i-a dat autoturismul pe mână a fost fratele mai mare, în vârstă de 22 de ani, care l-a lăsat că conducă în miez de noapte, pe strada Garofiței din Galați. Plimbarea le-a fost întreruptă de un echipaj de poliție, care a constatat că cel de la volan nu deținea permis. În ajutor i-a venit, încă o dată ...

S-au disputat doar opt meciuri din Campionatul Județean

Marți, 24 Septembrie 2024 16:32 | Publicat în SPORT
Asociația Județeană de Fotbal Galați a reluat Campionatul Județean cu meciurile etapei a doua, amânate cu o săptămână în urmă din cauza inundațiilor care s-au abătut asupra județului nostru. Nu s-a putut juca peste tot, patru dintre partide fiind din nou amânate. În Liga a IV-a s-au înregistrat rezultatele: Agrostar Tulucești – Covurluiul Tg. Bujor 4-2 (2-7 la juniori), marcatori: Denis Nicolae 3, Dragomir/Coroiu, Orbu; Siretul Cosmești – Alegria Matca 2-3 (1-0), marcato ...

Lupta la play-off se duce cu 11 echipe

Miercuri, 25 Septembrie 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Oțelul se află în continuare într-o postură ce-i permite să spere la clasarea în play-off la finele sezonului regulat, dar vine după o etapă în care a pierdut două puncte în raport cu două adversare periculoase: Farul și Rapid. Etapa a zecea din Superliga a fost sub semnul echilibrului, cu șase partide din cele opt încheiate la egalitate. Câștig de cauză au avut învingătoarele Farul și Rapid, care s-au apropiat de pozițiile de play-off. De altfel, cele două grupări sunt ...

Două competiții la Galați

Marți, 24 Septembrie 2024 13:52 | Publicat în SPORT
BADMINTON. La mijlocul lunii viitoare, Galațiul va găzdui două competiții – una națională și alta internațională. Între 11-13 octombrie vor fi întrecerile Campionatului Național de juniori – Under 9 și Under 17, iar o săptămână mai târziu vor avea loc Jocurile Balcanice pentru juniorii de 17 ani.HANDBAL. Alte câteva rezultate din competiția națională a juniorilor – prima etapă, CSM Galați – Unirea Dobroești 52-22 la junioare II, echipa de junioare III a CSM a a ...

Campionatul Felin Est European, la București

Marți, 24 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prima ediţie a Campionatului Felin Est European, intitulat "Black Sea Winner", se va desfăşura, în weekend, în Pavilionul Central Romexpo. Publicul va putea urmări şi susţine în cadrul competiţiei unele dintre cele mai premiate pisici din lume, din diverse rase: Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleză, British Shorthair, British Longhair, Chartreaux, Cornish Rex, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Orientală, Persană, Ragdoll, Siberiana, Singa ...

Când te apuci de muncă de la 16 ani...

Marți, 24 Septembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Realitate. „La 16 ani, de regulă, copiii se ocupă de alte lucruri. Ce-a fost cu tine, de ce-a trebuit să te apuci de muncă așa devreme?”, a întrebat-o chef Florin Dumitrescu pe Ștefania, în vârstă de 19 ani, concurentă la „MasterChef”. „Mama mea a lucrat ca femeie de serviciu și ca bucătăreasă în casa unor oameni și nu pot să zic că salariul era pe măsură să îmi facă mie toate poftele. Intrasem la liceu, voiam și eu o haină nouă, un machiaj”, a răspuns ...