"Dosarul Volaret" a ajuns la Tribunal cu 22 de victime

Vineri, 25 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
S-a finalizat “dosarul Volaret”, care anul trecut a ţinut capul de afiş al presei, din cauza ţepei imobiliare date prin agenţia cu acelaşi nume. Au fost trimişi în judecată şapte inculpaţi: Brânduşa Miron, Brigitta Pilat, Aneta Bârhală, Mariana Stănilă, Gheorghina Eva Rusu, Mihaela Podaru, Mircea Zain. Dosarul numără 22 de părţi vătămate care, probabil, vor cere despăgubiri de la cei găsiţi vinovaţi.Dosarul a fost instrumentat de procurorii gălăţeni ai Direcţiei ...
Remus Pungan, un inculpat în „dosarul fabricii de ţigări” de la Tirighina, vrea libertate pe cauţiune, stabilită deja de Tribunal la 10.000 de lei, chiar dacă dosarul de urmărire penală nu s-a aflat la instanţă. Un alt inculpat din acelaşi dosar, Eugen Ciobotaru, a avut o cerere asemănătoare, dar magistratul a amânat cauza până pe 28 mai, din cauza lipsei dosarului de urmărire penală. Reamintim că anul trecut, în decembrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţi ...

Academicieni la Galaţi

Vineri, 25 Mai 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Mii de cărţi, spectacole şi întâlniri cu scriitori îi aşteaptă pe gălăţeni până duminică seara, pe Aleea Domnească, în zona pietonală dintre P-uri, spre Elice,  la cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii “Axis Libri”, organizat de Biblioteca Judeţeană “V.A.Urechia”. Astăzi, în cadrul festivalului, la ora 15.00, academicianul Mihai Cimpoi va susţine, în sala Panoramic a Hotelului Galaţi, o prelegere cu tema “Eminescu – existenţă şi e ...

Galaţi – capitala muzicii

Vineri, 25 Mai 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Solişti de la Vienna Opera Company * Spectacole de operă, balet, premiere * Verdi, Bizet, Gounod, Dediu Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional Muzical “Leonard” se desfăşoară la Teatrul Muzical din Galaţi, în perioada 24 mai – 3 iunie şi reuneşte nume mari ale scenei lirice naţionale şi internaţionale, în spectacole pentru toate gusturile. Aseară, în gala de operă deschidere, melomanii gălăţeni au putut-o asculta pe soprana Leontina Văduva, preşedinta d ...

Negocieri salariale la Menarom PEC

Vineri, 25 Mai 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Administraţia companiei producătoare de echipamente navale Menarom PEC şi sindicatul care activează în unitate negociază în această perioadă noul contract colectiv de muncă, au declarat joi directorul general, Vergiliu Vals, şi liderul sindical, Viorel Ariton. Documentul ar urma să intre în vigoare în luna iunie şi să fie valabil timp de un an. Potrivit lui Ariton, părţile discută deocamdată clauzele contractului. "Pe pachetul salarial încă nu am început discuţiile", a s ...
Hidrologii au instituit, joi, cod portocaliu de inundaţii pe râul Bârlad şi afluenţii săi din judeţele Galaţi, Vrancea şi Vaslui. În aceeaşi situaţie se mai află şi bazinul hidrografic Prahova. "Având în vedere situaţia hidrometeorologică şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează avertizarea hidrologică 11 din 23 mai, după cum urmează: se menţine cod portocaliu pe Motru şi pe afluentul său Coşuştea (judeţul Mehedinţi) şi pe Teleajen ...
La Curtea de Apel, un individ a contestat joi modul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut ancheta într-un dosar în care el l-a reclamat pe deputatul Mihail Boldea. Omul a susţinut în faţa magistraţilor Curţii că Boldea, împreună cu două avocate, una dintre ele fiind Mihaela Bolboceanu, ar fi falsificat acte şi ar fi deschis în jur de şase procese pe aceeaşi adresă, dar pe mai multe nume şi ca urmare o casă din strada Bucureştii Noi ar fi fost ...
Alexandru Bogdan Boza, cel care în urmă cu o săptămână declara greva foamei, a fost ieri la Curtea de Apel, dar solicitarea lui nu a putut fi judecată din cauza lipsei „Dosarului Boldea”, fiind amânat pentru 25 mai. Boza a făcut o cerere de înlocuire a măsurii arestării, după ce instanţele au decis prelungirea arestării pentru „lotul Boldea”. Boza este unul dintre cei nouă cercetaţi penal în cazul parlamentarului Mihail Boldea. Toţi sunt acuzaţi că ar fi făcut o gru ...

Bogdan Alexandru Boza cere din nou să fie eliberat

Miercuri, 23 Mai 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Bogdan Alexandru Boza, cel care împreună cu deputatul Boldea a încercat să dea o ţeapă de un milion de euro firmei Arcada, se va afla astăzi la Curtea de Apel. El cere din nou să i se înlocuiască măsura arestării.Boza nu este la prima încercare de acest gen, izbindu-se până acum de refuzul Curţii. Rândul trecut şi-a susţinut cauza, spunându-le magistraţilor că nu suportă regimul de detenţie, că a colaborat cu anchetatorii şi că a înţeles ce a făcut.Între timp, audi ...
La Sărbătoarea Patronilor Spirituali ai Facultăţii de Mecanică, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, au fost premiaţi elevii, studenţii, masteranzii şi doctoranzii care au participat la Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice "Anghel Saligny", ediţia a IV-a, precum şi studenţii cu cele mai bune rezultate, profesorii cu realizări deosebite şi colaboratorii din mediul socio-economic. La sesiunea ştiinţifică au fost înscrise 181 de lucrări ale studenţilor la licen ...