Cazul bebeluşului din Vânători care a decedat la începutul săptămânii ia amploare. Şi asta pentru că în cauză s-a dechis deja un dosar de cercetare penală. "Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", ne-a declarat Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Dosarul este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar procurorii au făcut deja mai multe audieri. Anchetatorii aşteaptă însă şi rezultatul probe ...
După ce au fost nevoite ca, în această perioadă, să le furnizeze apă cu program localnicilor, din cauza secetei, fapt ce a generat nemulţumiri în rândul oamenilor, autorităţile din Vânători şi-au propus să investească, anul viitor, într-o staţie de alimentare cu apă. "În 2016, este neapărat nevoie de o investiţie într-o casă de apă a localităţii Vânători. Ne trebuie trei-patru puţuri forate şi o casă de apă, astfel încât cei din satul Costi să rămână singu ...
Cât ne plimbă prin cele două solariile ale sale şi prin grădinile de legume pe care le munceşte, de vreo trei ani încoace, Valentin Harabagiu ne propune să uităm odată pentru totdeauna de expresii ca „Nu pot” şi „Nu ştiu cum să fac”. Totul e posibil, ne spune omul. Absolut totul se poate înfăptui, numai că trebuie să îţi doreşti îndeajuns de mult şi să fii capabil să pui osul la muncă permanentă, ca să-ţi iasă ce-ţi puseseşi în gând. Restul vine de la sin ...
Doi bărbaţi provenind din comune diferite ale judeţului Galaţi au dat de bucluc după ce şi-au unit forţele ca să fure bovina unui localnic din Vânători. Indivizii, unul de 28 de ani, din Schela, şi un altul de 38 de ani, din Pechea, au intrat peste noapte în gospodăria omului şi au sustras un tăuraş de un an şi jumătate. Şocat că nu şi-a mai găsit animalul care cântăreşte peste 300 de kilograme, păgubitul a cerut sprijinul poliţiştilor. Oamenii legii au făcut câteva ...
* Victor Ionică, singurul baci din comuna Vânători, munceşte 14-15 ore pe zi * Una dintre ocupaţiile cu cea mai bogată tradiţie, oieritul, riscă să devină o amintire pentru generaţiile viitoare * Găsirea unui cioban de încredere se dovedeşte de multe ori cea mai mare provocare pentru un proprietar de stână O zi obişnuită din viaţa lui Victor Ionică începe la ora 5.00 dimineaţa, când soarele nici măcar nu se ghiceşte la orizont. Urmează 14-15 ore de muncă anevoioasă ...
Dacă, în 2008, municipiul Galaţi şi localităţile Şendreni şi Vânători aveau o problemă în ceea ce priveşte depăşirile la indicatorii de pulberi de suspensie faţă de valoarea-limită, în ultimii ani lucrurile s-au îmbunătăţit, potrivit unei informări a Agenţiei de Mediu Galaţi.Din 2008, calitatea aerului, la nivelul judeţul Galaţi, este monitorizată prin intermediul staţiilor automate de monitorizare, care fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţ ...
* Gardurile de beton şi mai ales termopanele au transformat tâmplăria într-un meşteşug nu foarte căutat * Pentru că este riscantă şi nici nu aduce mari profituri, tinerii evită să înveţe meseria Atunci când Gheorghe Misăilă, sau nea Ghiţă, aşa cum îi spun consătenii, a obţinut autorizaţia de tâmplar, în comuna Vânători mai erau alţi patru meşteri în lemn, care munceau zi-lumină. Era anul 1972 şi se construia casă lângă casă. Comenzile curgeau, pentru că t ...

Pe asfalt sau prin hârtoape? Ce spun primarii comunelor gălățene

Miercuri, 02 Aprilie 2014 04:59 | Publicat în SATUL
E musai să ai drum şi în câmp, chiar dacă mai presantă este nevoia asfaltării în localităţi? Iată cum stau lucrurile prin alte comune gălăţene, în afară de Măstăcani."Din punctul meu de vedere, această Măsură 125 a fost o gogoriţă. Abia atunci când vedeai cerinţele, înţelegeai că cei care se ocupă, la noi, de stabilirea criteriilor pentru accesare n-au idee despre cum stau lucrurile în teren de fapt. Nimeni nu investeşte în drumuri de exploatare în ţara asta. La ...

Bărbat accidentat grav, pe drumul spre Vănători

Sâmbătă, 29 Martie 2014 12:57 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat de 46 de ani a fost accidentat grav, ieri seara, pe Drumul Național 26, între Galați și Vânători, informează Poliția Rutieră. „În jurul orei 20.30, în dreptul kilometrului 7+300, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia, a surprins și accidentat un bărbat de 46 de ani care se deplasa pe carosabil. Victima accidentului se afla în stare gravă și a fost transportată la spital. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări” ...
* Lucrarea semnată de pictorul spaniol Juan Garcia Ripolles este doar unul dintre multele obiecte de valoare sustrase de o grupare multietnică, care ar fi spart locuinţe din Valencia şi Alicante Românii se înscriu din nou pe lista ruşinii în Europa, după ce anul trecut câţiva tulceni au furat din Olanda opere de artă ale unor artişti celebri, pe care le-ar fi distrus. De data aceasta, printre conaţionalii care şi-au însuşit ilicit lucrări de mare valoare se află şi un găl ...
Pagina 4 din 6