Moto:
„O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii.” – (Petre Ţuţea)
hai, lunga mea singurătate,/ hai, blânda mea deşertăciune –
să ne întoarcem cât mai este/ la miazănoapte miazăzi,
să rostuim eternitatea,/ să facem clopotul să sune
de îndurare pentru clipa/ în care totul va pieri
hai, lunga mea deşertăciune,/ hai, blânda mea singurătate –
suntem pe malul unei clipe/ în care totul a pierit –
ne cer zăpezile moldave/ şi mahalalele uitate,
în care luna şi ţăranul/ respectă băţul de chibrit
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)