Peste 400 de angajări prin AJOFM, în luna martie

Peste 400 de angajări prin AJOFM, în luna martie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

1.085 de gălățeni și-au găsit locuri de muncă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, de la începutul acestui an, dintre care 416 în luna martie.

577 dintre persoanele angajate au vârsta de peste 45 de ani, 206 au mai puțin de 25 ani, 150 au între 35 și 45 de ani, 120 au vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani, iar 32 au între 30 și 35 de ani. În funcție de rezidență, 555 dintre persoanele încadrate în muncă în primele trei luni provin din mediul urban, iar 530 sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire, cele mai multe persoane angajate sunt cu studii gimnaziale (305), studii liceale (290), sau absolvenți de școli profesionale/arte și meserii (282). Numărul celor cu studii superioare este de 121, al celor cu studii primare și fără studii este de 68, în timp ce persoanele cu studii postliceale încadrate sunt 19 la număr.

Din cele 1.085 de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Galați, 289 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. 

"Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Galați beneficiază de pachete personalizate de măsuri active. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.692", potrivit AJOFM Galați.

Citit 1000 ori Ultima modificare Duminică, 03 Septembrie 2023 14:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.