O şansă în plus şi pentru şomerii gălăţeni
Foto: Foto: Gabriel Kolbay

O şansă în plus şi pentru şomerii gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Federaţia Agrostar, în parteneriat cu Asociaţia Comunelor din România (ACR), demarează un proiect menit să reînvie spiritul de iniţiativă al ţăranului. Vreme de un an şi jumătate, în 18 judeţe printre care se numără şi Galaţiul, dar şi în împrejurimile Bucureştiului şi în Iflov, se vor califica persoane care să poată deveni, în mediul rural, frizeri, manichiuristă, tâmplari şi modelatori de ceramică.

“Unele dintre aceste lucruri au existat, în lumea satului. Olari trebuie să existe din nou, la fel ca şi alţi meşteşugari. Apoi, de ce să vină omul de la ţară până la oraş ca să aibă parte de servicii de frizer, coafor şi manichiură, când le poate avea în sat, creând astfel şi locuri de muncă. Îi vom aduce pe oamenii până la punctul în care sunt pregătiţi să îşi deschidă propria afacere», ne-a declarat preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Nicolae.

De instruire în cadrul proiectului, cu o valoare totală de 14.275.822 lei, vor beneficia 750 de oameni care sunt fie şomeri (188), fie fără ocupaţie (187), fie aflate în căutarea unui loc de muncă (375). Parte dintre ei vor fi din Galaţi. Durata de implementare a proiectului este de un an şi jumătate.

CITEŞTE ŞI: Cum te ANGAJEZI în sistemul medical din Germania sau Marea Britanie

Citit 905 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Octombrie 2014 12:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.