Cristinel Luca

Cristinel Luca

Primăria ar trebui să-i amendeze pe cei care nu au eliminat ambrozia

Marți, 19 Iulie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând de sâmbătă, 16 iulie, proprietarii terenurilor infestate de ambrozie - fie persoane fizice, fie juridice - ar putea fi amendați de către autoritățile locale, conform legii. "În 2022, până la această dată, Primăria municipiului Galați a constatat existența ambroziei pe șase terenuri aparținând unor persoane fizice sau juridice, pentru care s-au aplicat tot atâtea somații de intrare în legalitate", ne-a informat Biroul de presă al municipalității. Ambrozia este ...

Un nou atac rusesc cu rachete în regiunea Odesa

Luni, 18 Iulie 2022 21:00 | Publicat în Război în Ucraina
Armata rusă a lansat luni un nou atac cu rachete asupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei, a anunţat primăria oraşului-port. Trei avioane de luptă multirol ruseşti Su-35 au lansat patru rachete asupra regiunii, din spaţiul aerian al Mării Negre, în jurul orei locale 11,00. O rachetă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană ucraineană deasupra mării, alte două au lovit obiective de infrastructură militară, declanşând un incendiu, iar a patra rachetă a lovit podul care trece p ...

"Apocalipsa meteo" a venit cu 28 de ani mai devreme

Luni, 18 Iulie 2022 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O prognoză ipotetică făcută pentru anul 2050 și realizată în urmă cu doi ani de un grup de meteorologi britanici va deveni valabilă încă din această săptămână, ca urmare a valului de căldură fără precedent care a lovit deja Europa în această perioadă, informează CNN. Meteorologii de la institutul Național de Meteorologie al Marii Britanii au decis, în vara lui 2020, să realizeze un "scenariu climatic" și să emită o prognoză de temperatură pe termen foarte lung - t ...

Iranul amenință Israelul cu un atac direct

Luni, 18 Iulie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Iranul a avertizat, luni, că va riposta militar împotriva Israelului, în cazul intensificării ameninţărilor de securitate, în contextul semnalelor guvernului israelian şi Statelor Unite privind intenţia de oprire a programului nuclear iranian. Generalul Aviv Kochavi, şeful Statului Major al armatei israeliene, a declarat duminică seară că opţiunea militară împotriva programului nuclear iranian este „un imperativ moral”. „Blocarea nuclearizării Iranului prin diplomaţie est ...

David Popovici și antrenorul său, decorați de Iohannis

Luni, 18 Iulie 2022 22:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis îi va decora, miercuri, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni, pe înotătorul David Popovici și pe antrenorul acestuia, Adrian Rădulescu. David Popovici va primi Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, în semn de apreciere "pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de excepţie dovedite în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie - 3 iulie 2022), ...

Liderul PSD nu va candida automat la Președinție

Luni, 18 Iulie 2022 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
PSD pregătește modificarea statutului, astfel încât președintele partidului să nu mai fie automat candidatul la Președinția României, a declarat Marcel Ciolacu. Acesta ar fi de acord ca desemnat să fie chiar și o persoană din afara partidului, dar nu a răspuns dacă Mircea Geoană ar fi o variantă. De asemenea, Ciolacu a spus că PSD trebuie să intre "într-o normalitate" și să organizeze un congres ordinar, pentru că un astfel de congres nu a mai avut loc din 2011. ...

Investițiile cu management nipon, discutate de premier cu ambasadorul Japoniei

Luni, 18 Iulie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Podul peste Dunăre de la Brăila și Magistrala de metrou M6, care au management nipon, au fost pe agenda discuției de luni dintre premierul Nicolae Ciucă și ambasadorul Japoniei, Hiroshi Ueda. În cadrul dialogului, au fost abordate temele fundamentale ale relațiilor bilaterale. Partea japoneză a subliniat importanța actualizării viitorului cadru de Parteneriat Strategic româno-nipon, în contextul invaziei ruse în Ucraina și având în vedere interesul direct al Japoniei pentru situ ...

Nu vor fi construite 25 de spitale noi prin PNRR

Luni, 18 Iulie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, a declarat luni că nu vor fi construite 25 de spitale noi prin PNRR, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, ci doar vor fi aduse îmbunătățiri celor existente. Spitale noi vor fi doar spitalele regionale, a spus ea, citată de Mediafax. Întrebată, luni, în conferință de presă, când va fi cunoscută lista celor 25 de spitale noi care vor fi construite prin PNRR, Adriana Pistol a spus că nu vor fi construite spitale ...

Rușii își mută navele din Sevastopol, de teama unui atac cu rachete

Luni, 18 Iulie 2022 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, le-a ordonat generalilor să acorde prioritate distrugerii rachetelor cu rază lungă de acţiune şi a armelor de artilerie ale Ucrainei, după ce armele furnizate de Occident au fost folosite pentru a lovi liniile de aprovizionare ruse, relatează digi24.ro. De asemenea, Rusia se teme de un atac în Crimeea ocupată ilegal din 2014. Potrivit autorităților ucrainene, rușii ar fi început să mute o parte din navele aflate în portul Sevastopol. S ...

Întreruperi de curent în această săptămână

Luni, 18 Iulie 2022 18:30 | Publicat în EVENIMENT
Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) anunță mai multe întreruperi de curent programate, în această săptămână, în câteva dintre localitățile gălățene. Marți, 19 iulie, de la 8,30 la 16,30, furnizarea energiei electrice va fi întreruptă în Foltești, zona intrării dinspre Galați. Tot marți, între 9,00 și 17,00, curentul va fi oprit în întregime în satele Chiraftei, Măstăcani și în cătunul Vlășcuța, toate aparținând comunei Măstăcani. Joi ...
Pagina 304 din 757