Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" nu crede c-o să vină, dar cată peste zare - ce vrea de la zadarnic? ce vrea de la neant? ce-aşteaptă de la CERUL/PRINCIPIU arogant? de la ETERNUL cinic şi hâd "CARE pe CARE" ??? mai bine-ar zice: gata, salut, mă sui în plante decât să scriu postume în timpul vieţii, sunt prea sclav n-ale candorii, prea simplu şi mărunt, să nu stârnesc uimirea şi mila celui DANTE, celui SHAKESPEARE, şi altui, şi altui, celor care (şi)- ...

După trista şi impresionanta şi paranormala istorie/poveste a lui Holeră, ce poţi să faci altceva decât să-ţi piară graiul, să vrei să crezi că nu-i adevărat, dar să nu te-ncumeţi, fiindcă Naratorul e sănătos-tun...(era să spun „în carne şi oase”, dar zic numai „în oase”)...deşi, după cum a mărturisit în episoadele trecute, speră şi vrea să revină la Starea de dinaintea periculosului Experiment, adică vulnerabil şi supus fatalităţii, adică normal? Oare ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”  Mă duc până-n adâncuri, departe, înainte, prin unghiuri cu icoane, paingi şi colburi sfinte, să caut urme rare de paşi care i-au dus la răsărit, pe unii...pe alţii, la apus! Şi caut în hrisoave, în hărţi şi-n toate cele  ruine, condici, rune...şi-n stânci, şi-n pietricele, poate găsesc altarul în care-a fost scăldat întâiul don Quijote trist/vesel şi soldat! Şi caut – fără milă şi fără hodinire � ...

Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a "prins" definitiv!... Omul care a vrut să se facă invizibil, dar a "murit" şi a "înviat", îmi mulţumeşte! Şi-şi continuă Istoria! „Regret că Hoţul de Buzunare s-a speriat şi a fugit! Şi tare mi-i te ...

Motto:călări-(m)-aş, dar n-am cai,/ des/cânta-(m)-aş, dar n-am nai,n-aş trăi, dar moarte n-am,/ aş fi câine, dar n-am ham!în cui sta-(m)-aş, dar n-am cui,/ n-am cui spune că n-am cuicere-un cui, dar nimeni nu-i/ cum am fost şi-oi fi: haihui!cum am fost şi-oi fi: pe drum/ - odini-(m)-aş, dar n-am cum,odini-(m)-aş, dar n-am când,/ nu am cer, n-am nici pământ                                                             � ...

„Văd! Cum să nu văd? Oare ar putea Cineva să nu vadă aşa Ceva?” - îmi vine să-i zic lui Holeră. Acesta se-nvârte puţin, exact ca o maşinărie cu cheie, exact ca un robot, se opreşte exact în faţa mea, aproape de nasul meu... şi nu-şi poate stăpâni câteva lacrimi solide, nişte mărgele sinilii, adică! Sincer, şi mie-mi dau câteva lacrimi! Octavian întinde palma dreaptă ca o lingură de lemn şi mă roagă să-i vărs oleacă de plâns, să simtă ce mai însemnează ...

Te rog frumos, nu mai veni afară, Lazăre! -vii degeaba, totu-i făţarnic şi barbar,nimeni nu mai vrea cântec la pasăre,toţi vor numai pasăre pe grătar!Toţi aşteaptă pară mălăiaţă,cuib de unde să pice măcar un ou,secundă în care să-(și) îngroape tot timpul,să-l dezgroape şi să-l ucidă din nou!Azvârle-n foc balada, legenda, odiseea,şi nunta, şi botezul... pe toate le pun,şi urlă, şi blestemă, şi dezlănţuie alandala:ce sarabandă!... ce ritual nebun!Auzi cum sf ...

Mergem alături, în tăcere absolută, parcă ni s-ar fi epuizat orice-ntrebare, orice răspuns, orice dialog legat de fascinanta/nimicitoarea istorisire/povestire a lui Octavian Holeră, omul care a încercat să se facă invizibil, însă a greşit Reţeta şi s-a nenorocit! Mergem spre Anticariat, taman în locul unde, cu câteva ore înainte, ne-am cunoscut! Sparg tăcerea: „Spune-mi, prietene fără şansă/noroc de scăpare, ce ai să-mi arăţi aşa de important, de mă duci înapoi?� ...

(Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou”)bună ziua până-n seară, când răsare noaptea bună –cea mai bună dintre sfetnici, dintre luminaţii careîmi arată drumul/calea spre liman, spre ţărmul undeluna plină-i mult mai goală, şi mai nouă, şi mai mare,şi citim pe ea desene cu iubiri şi nume rare,CU DE/MULTUL NE/MURIRII SMULSE DIN ENUMERARE !!! hieroglife cu lunateci, cu antici şi cu anticearătări în cercuri/linii, trame-n destrămări şi scame:tragedii pâ ...

Da, aşa mi-a spus mama când am plecat în cătănie, după ce mi-am frânt femurul din dreapta, după ce m-a dres baba Miţa, doftoroaia... şi după ce am mâncat, la ţaţa Marghioala, poale-n brâu cu gura plină: „Ai grijă, ai grijă, nu mai umbla cu marghioale!”... După doi ani - un an şi patru anotimpuri, cum ziceau caporalii şi sergenţii, ca să facă băşcălie de răcani - m-am întors de sub arme şi de sub flamuri! Mama era la poartă! Plângea!... O aud şi acum: „Marg ...