te mai aştept şi te mai strig şi te mai ştiu într-un aproape-ncă departe de pustiu, încă te văd cum vii sub măr,/ să (re)muşcăm într-adevăr şi să murim...cât încă nu e prea târziu!   cred că aşa-i cel mai frumos, cel mai curat – cum spune şarpele-nţelept şi blestemat, cum se aude din adânc:/ tu să nu plângi, eu să nu plâng, nimic n-ar fi, dacă n-ar fi nici un păcat!   tu vezi ce vis? tu vezi ce gând ispititor creşte-n grădina celor care (nu) mai mor decâ ...

Şi tare lung mi se pare holul prin care Maria mă duce-n biroul ei de contabilă la „Evaziunea Sentimentală” - SRN (Societate cu Răspundere Nelimitată!)...Aici, în acest punct al călătoriei mele prin acest labirint încărcat cu portrete de bărbaţi şi femei, numai şi numai cu portrete foarte bine realizate, simt că trebuie să-mi explic admirarea, dar şi mirarea, mai ales că nu am mai văzut şi nu am mai auzit de vro Societate care să Răspundă la modul Nelimitat pentru acţ ...

(!) orbecăieli savante-n percepţii fără noimă sfărâmă orice visuri şi orice perspectivă, înaltul se coboară, adâncul se ridică – rămâne numai lustru şi numai împotrivă (!)   (!) o suprafaţă-ngustă, anostă, deşucheată desparte lumea-n două bulucuri: marghioleală şi straşnică prosti(r)e...dar nu-i vreo câştigare – deosebirea-i mică, infinitezimală (!)   (!) şi ce mai tevatură şi năclăială-n toate – preţul de cost rânjeşte, ne dă cu tifla, zbia ...

Din şoaptă-n şoaptă, din ocheadă-n ocheadă şi din emoţie-n emoţie, eu şi Maria din ziarul de ieri ajungem pe stradela Muzicii, numărul 313, la poarta clădirii în care se adăposteşte „Evaziunea Sentimentală”, adică o Societate cu Răspundere Nelimitată, despre care v-am dat şi aţi citit deja câteva informaţii! Aici – foarte multă lume bună, ca să zic aşa, stă la rând, cuminte şi serioasă, cum se poate citi pe tăbliţa scrisă cu litere negre pe fond galben, s� ...

Motto: ”se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci/ cresc aripile tainei şi putrezeşte cina/ ce negură se lasă de-acum tocmai atunci/ sunt iarbă până unde a ostenit lumina”                                                                                                 (Iolanda Cremene)   îţi scriu direct pe dimineaţă/ – nu mai am bani pentru hârtie – direct pe zi, direct pe se ...

Acum opt zile n-urmă, în chiar Sfânta Duminecă, la unsprezece ceasuri şi-un sfert trecute fix şi aflându-mă în mers agale şi fără nici un scop pe strada Spătarului, o întâlnesc pe Maria! Pe Maria de la Contabilitate, nu pe Maria de la Frizerie, nu pe Maria de la Gară, nu pe Maria de la Cârciumă, nu pe Maria de la Şcoală, nu pe Maria de la Circă, nu pe Maria de la Prefectură, nu pe Maria de la Moară! Însă de la Contabilitatea cui? ar putea pune oricine o întrebare legiti ...

nu am mai plâns de multă vreme de când m-a dat mama afară din pântec şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec   până acum am trăit cu ochii uscaţi însă astăzi toate lacrimile trecutului au dat năvală când am ajuns şi am văzut cum staţi în cimitir ca-ntr-un costum de gală   la rădăcina teiului de lângă morminte am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu dar purificat printre atâtea şi atâte ...

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III-a” a lui Eminescu, din care mi-am permis să citez un vers, mai puţin ultimul cuvânt al acestuia, pentru a sublinia cantitatea de indignare/scârbă care te poate cuprinde când te afli într-un timp nepotrivit dintr-un loc nepotrivit dintr-un oraş nepotrivit dintr-o ţară nepotrivită, păstorită de nepotriviţi! Miercurea trecută, cam pe la zece ore şi jumătate trecute fix, m ...

acuma ştiu că este totul!.../ atunci credeam că (nu)-i nimica!... [între aceste două puncte/ (mi)-am numărat cât mai am până ajung sau nu ajung acolo/ – adică-n celălalt aicea, să văd ce mare mi-i curajul/ ori cât mi-i de măruntă frica, să văd ce spune egoismul/ şi dacă vrea să mai rămână în cârdăşie cu minciuna/ ori spadă-n spadă cu matricea!...]   printre aceste două puncte/ – ca printre scylla şi charybda, ca printre alfa şi omega/ – am vrut să fug de ...

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, n-am rezistat tentaţiei de a mă uita după ea! De a mă uita lung, năucit, convins de Adevărul rostit de poetul Ioanid Romanescu: „dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie”! Sigur că da! M-am uitat lung şi vrăjit şi blocat...şi subiect de discuţie între alde gură-cască la fotbal, la motociclete, la novele televizate şi la limuzine, adică nişte cvasi/analfabeţ ...