Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

1.600 de copii, în regim simultan

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

În acest an şcolar, în  jur de 1.600 de elevi gălăţeni din mediul rural învaţă în regim simultan, la ciclul primar. Este vorba despre 367 de elevi de clasa I, 369 de clasa a II-a, 426 a III-a şi 469 de clasa a IV-a. Învăţământul în regim simultan la ciclul primar funcţionează în 41 de unităţi din judeţ. Clasele de ciclul primar cu învăţământ simultan se organizează cu cel puţin patru elevi de la cel puţin două niveluri de învăţământ. De regulă, este vorba d ...

„Politicienii să nu mai facă sindicalism”

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Vicepreşedinta  SIP Lidia Antoniu, responsabil cu comunicarea în cadrul organizaţiei, ne-a transmis un comunicat prin care le solicită politicienilor să nu se mai folosească de sindicate: „În ultima vreme, oamenii politici ies în presă şi anunţă mişcări sindicale ca să dea Guvernul jos. Noi nu vrem să fim asociaţi cu niciun partid. Toţi au fost la guvernare, iar nouă bugetarilor nu ne-a fost bine. Ne ocupăm singuri de organizarea protestelor, nu avem nevoie de politicieni. ...

SIP pregăteşte alte procese pentru drepturile salariaţilor

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

SIP pregăteşte alte procese pentru drepturile salariaţilor
Vicepreşedinta SIP Lidia Antoniu susţine că zilele acestea organizaţia are în pregătire altă serie de procese pentru obţinerea drepturilor salariaţilor pe care-i reprezintă: „Vrem să deschidem proces pentru recuperarea reţinerii de 25 la sută reţinută ilegal din indemnizaţiile de concediu şi alte câteva pe Legea 230. E adevărat că banii nu vor putea fi primiţi acum, dar aceste sentinţele vor trebui aplicate până la urmă. Procesul rămâne totuşi o soluţie, chiar dac ...

Comerţul lu’ peşte prăjit

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL

De când banii sunt tot mai puţini, iar preţurile tot mai mari, de când veştile, din toate părţile, sunt din ce în ce mai proaste vizavi de câştiguri îmi repugnă şi mai mult ideea de a plăti cât nu face pentru un produs sau pentru un serviciu care lasă de dorit. Şi, din păcate, tradiţia de comercianţi a gălăţenilor din vechi (e drept, mai mult evrei şi greci, decât români) a cam dispărut de peste tot, lăsând prin magazinele noastre doar vânzători acri, servicii şch ...

FCM Dunărea primeşte vizita FC Snagov

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Echipa gălăţeană din eşalonul al doilea are programat, astăzi, meciul etapei a V-a. Parteneră va fi FC Snagov, care în sezonul trecut a obţinut multe rezultate contradictorii. Chiar dacă în acest sezon, snagovenii sunt în subsolul clasamentului, acest lucru nu este un motiv de linişte. De acest lucru sunt conştienţi şi elevii lui Viorel Tănase, care vor aborda jocul cu gândul numai la victorie. Timpul trecut de la etapa precedentă a fost judicios folosit pentru a pregăti cât ...

HC Oţelul - victorie şi înfrângere

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Joi şi vineri – la Medgidia şi Constanţa – handbalistele de la Oţelul şi Tomis Constanţa au susţinut două partide de verificare. Aceste confruntări au fost posibile datorită întreruperii competiţiei oficiale, dar şi necesare în contextul continuării pregătirilor. În prima zi s-au impus elevele antrenorului Liviu Paraschiv, cu scorul de 25-21. La revanşă, însă, constănţencele au fost mai bune şi s-au impus cu scorul de 32-26 (17-15). Înfrângerea din cel de-al doilea ...

Biletele la meciul cu Steaua, disponibile

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Tichetele pentru partida Oţelul – Steaua, din etapa a IX-a a Ligii I de fotbal, se vor comercializa, începând de astăzi, la casele de bilete din jurul arenei din Ţiglina III. La tribuna I tichetul costă 25 de lei, la tribuna a II-a 20 de lei, iar cele mai ieftine pot fi găsite la peluze, şi anume 15 lei. „Dacă altă dată au fost şi mai scumpe, acum am fost nevoiţi să luăm în calcul şi criza economică prin care trece toată lumea”, a comentat directorul general al „oţela ...

Problemele voleiului gălăţean

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Problemele voleiului gălăţean
* CSS Galaţi şi un club privat (nou înfiinţat), ultimele două locuri unde se mai poate înălţa mingea peste fileu * Voleiul – o activitate sportivă pe cale de dispariţie?! * Numeroasele medalii de aur, argint si bronz obţinute între 1956 şi 1981, la cele mai importante competiţii internaţionale – Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Europene şi Cupa Campionilor – nu-i mai sunt astăzi de niciun folos unuia dintre cele mai populare sporturi, voleiul.Deşi la nivel intern ...

Sport Club Miercurea Ciuc - C.S.M. Dunărea 7-1

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Sport Club Miercurea Ciuc - C.S.M. Dunărea 7-1
După câteva amânări, din motive  organizatorice, hocheiştii C.S.M. Dunărea Galaţi au susţinut primul meci în ediţia 2010/2011  a Campionatului Naţional pentru seniori. Jucând la Miercurea Ciuc, gălăţenii au rezistat numai o repriză în faţa campionilor naţionali de la Sport Club, prima parte a jocului terminându-se le egalitate: 0-0. Din repriza a doua, însă, ciucanii şi-au impus superioritatea: 4-0, în partea a treia jocul să fie din nou echilibrat (1-3). Eduard Hartma ...

Mihai Drăghici – nou record la Balcaniadă

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT

Mihai Drăghici – nou record la Balcaniadă
La recentele întreceri ale Campionatului Balcanic de atletism pentru veterani, gălăţeanul Mihai  Drăghici s-a umplut de glorie. După cum am mai anunţat, concetăţeanul nostru a cucerit medalia de aur în proba de 400m şi pe cea de argint la 5000m marş. Izbânzile sale nu s-au oprit aici, în prima probă stabilind şi un nou record balcanic, cu timpul de 1.17:12,00 (vechiul record data de anul trecut şi fusese stabilit în Turcia, la Izmir). Nea Mihai a concurat cu numărul 533, care ...