Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

În octombrie, mâncăm banii din noiembrie

Joi, 01 Octombrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

În octombrie, mâncăm banii din noiembrie
„Problema cu cele zece zile de concediu fără plată ale personalului ne încurcă”, a declarat, îngrijorat, primarul Dumitru Nicolae. Acesta a reamintit faptul că, în prezent, măsura este contestată la Curtea Constituţională, motiv pentru care nu se poate aplica de la 1 octombrie, aşa cum se prevăzuse iniţial. În aceste condiţii, funcţionarii vor scăpa de vacanţa impusă şi neplătită, timp de zece zile. Însă, dacă pentru aceştia ar putea fi o bucurie, pentru directoru ...
Dumitru Nicolae nu mai susţine desfiinţarea Poliţiei Comunitare
„Nu ştiu cum aţi pus dumneavoastră problema, însă eu ştiu una: mie îmi trebuie Legea poliţiei locale; după aceea văd cum fac cu banii. În toate statele europene în care am fost, exista poliţie locală şi poliţie naţională. Ce este aşa de greu să spui, [într-o lege a poliţiei locale] că amenzile încasate nu se mai duc la Centru, ci se fac venit la bugetul local”, a replicat primarul Dumitru Nicolae. Afirmaţiile edilului gălăţean vin după ce presa a făcut publice d ...
Miniştrii PSD şi-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, a anunţat, la Palatul Victoria, fostul vicepremier Dan Nica, afirmând că responsabilitatea crizei politice revine integral PDL."Aruncarea României în această criză politică, care- suprapusă peste criza economică - va avea efecte grele, grave, este responsabilitatea integrală a preşedintelui Traian Băsescu, a primului-ministru Emil Boc şi a PDL, care au ales să abandoneze acţiunile pentru ca economia Românie ...

Videanu: PSD a premeditat ieşirea de la guvernare

Joi, 01 Octombrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, joi, că "PSD a premeditat, a gândit şi a luat decizia ieşirii de la guvernare" înainte de decizia preşedintelui Băsescu de semnare a decretului de revocare a lui Nica, astfel că Mircea Geoană şi PSD "trebuie să îşi asume public întrarea în criza politică"."Vedem că ipocrizia atinge limite nemaiîntâlnite. PSD a premeditat şi nu numai că a premeditat, dar a gândit şi a şi luat decizia ieşirii de la guvernare înainte de a lua preşed ...

Năstase: PD-L este ostaticul lui Băsescu

Joi, 01 Octombrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, joi, că social-democraţii nu trebuie să arunce asupra PDL antipatia lor faţă de Traian Băsescu, PDL putând reveni la normalitate după alegerile prezidenţiale.Întrebat dacă mai există posibilitatea unei conlucrări între PSD şi PDL, fostul premier a afirmat că speră ca după alegerile prezidenţiale PDL să revină la o situaţie de normalitate, el fiind în prezent ostaticul lui Traian Băsescu."Nu trebuie s ...
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Timişoara, că liberalii vor urmări modul de împărţire a "interimatelor" şi "fără îndoială" că punctul lor de vedere "va fi exprimat, probabil, într-o moţiune de cenzură", întrucât "Guvernul nu mai are majoritate parlamentară".Antonescu a precizat, înaintea unei întâlniri cu studenţii liberali din Timişoara, că PNL va urmări cum se vor "împărţi interimatele" şi, "fără îndoială", va depune o nouă moţiune de c ...
CFR Călători a cumpărat de la firma Softronic din Craiova o locomotivă electrică care poate circula cu viteza de 200 de kilometri pe oră, pentru 9,39 milioane de lei, fără TVA, se arată într-un anunţ al companiei feroviare de stat.Locomotiva face parte dintr-un acord cadru de 28,18 milioane de lei, care presupune achiziţia a trei astfel de locomotive într-un interval de doi ani. Acordul este finanţat de la bugetul de stat.Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, CFR Infr ...

Nica se aştepta la gestul lui Băsescu: Criza le aparţine

Joi, 01 Octombrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Social-democratul Dan Nica a declarat, joi, după ce preşedintele a semnat revocarea sa din funcţia de vicepremier şi ministru al Internelor, că se aştepta la gestul şefului statului şi a menţionat că responsabilitatea privind criza "le aparţine".El a spus, răspunzând unei întrebări, că se aştepta la gestul şefului statului.Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele de revocare din funcţie a lui Dan Nica şi numirea ca interimar în funcţiile de ministru al Interne ...
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, şi proaspătul vicepremier revocat, Dan Nica, au declarat că odată cu miniştrii demisionari vor pleca şi secretarii de stat, şefii de agenţii şi alte persoane numite politic în funcţii, dar nu şi cei care au obţinut funcţiile prin concurs."Decizia noastră politică este ca cei care au fost numiţi politic să se retragă din structurile guvernamentale", a declarat Dragnea.Liderul PSD a precizat că nu este cazul celor care au câştigat fun ...

Unde se ascund fluturii când plouă?!

Miercuri, 30 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

(iluzia poetului de cursă lungă) merg cu gândul că voi ajunge acolo unde se ascund fluturii când plouă şi mă rog la dumnezeu cu mâinile amândouă să nu mă oprească nimeni nici măcar cei care au plecat şi mi-au spus că am să caut zadarnic susul pe jos şi josul pe sus şi merg şi merg şi mergzi de vară până în searăşi chiar noapte de iarnă până dimineaţăchiar dacă începe să mi se parăcă n-am să aflu niciodatămâinile mariei amândouăîn care cred că s-a muta ...