Catharsis (către Corina Văduva, Respect şi Admirare!)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

(!) stau aşa, cu inima-ntr-o parte,

şi mă uit la cer şi înţeleg

ce se petrecea la începuturi,

când ştiam descântecul de melc

şi gândeam mai repede la tine,

uite-aşa, cu capul pe genunchi -

şi era frumoasă supărarea

genelor în formă de triunghi (!)

(!) stau aşa - clepsidră fără vreme

şi statuie fără timp şi rost,

dar aud cum clocoteşte viaţa

sub dispreţul preţului de cost

şi încet-încet mi-aduc aminte

cum scriam cu degetul pe drum -

draga mea cutie de vioară,

draga mea sticluţă de parfum (!)

Citit 6395 ori Ultima modificare Joi, 02 August 2018 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.