Tu vezi cum Păsările-n zbor,/ ca nişte Cruci, se pierd în Zare,/ parcă se duc spre-un Veci de Veci/ plin cu seminţe şi cuibare?/ se duc şi se întorc mereu,/ să ne descânte, să ne-ncânte/ cu viersul binecuvântat,/ chiar dac-au aripile frânte?/ chiar dacă n-au ce da la pui,/ n-ai să le vezi înlăcrămate/ – ne dau, şi Nouă, cât mai Mult/ din scurta lor Eternitate!
Stoluri de Cruci deasupra mea,/ deasupra ta, deasupra noastră/ vin şi s-opresc, din când în când,/ parcă ne cheamă la fereastră,/ să ascultăm ce li s-a Scris/ pe Limba lor, de când Pământul/ – poate-nvăţăm că Naltul nu-i/ cu Noi numai (decât) plângându-l,/ poate ne-aducem, în Sfârşit,/ aminte (cum) că fiecare/ din Noi e-o Cruce care-(ar) vrea/ spre Început...Acum...să Zboare!
