CRED c-a TRECUT [balans]

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

cred c-a trecut – încă-i mai simt sărutul,

încă mai gust din veşnicia sa,

nu-mi pare rău că n-a rămas la mine –

e-a tuturor, ea nu-i numai a mea

 

cred c-a trecut – nu ştiu unde se duce-n

rochia-i lungă, fără de sfârşit,

încă-i mai simt eternitatea mică –

suflet şi trup de înger invalid

 

cred c-a trecut – lumină şi-ntuneric,

lumină şi-ntuneric – vrei/nu vrei –

eu – vreau/nu vreau – chiar dacă nu mai este,

mă simt înfăşurat în miezul ei

 

cred c-a trecut – şi este – iat-o, vine

cât ai clipi, cât aş clipi – ce dans

crepuscular – şi – printre ieri şi mâine –

chiar pururea-i, chiar leagăn, chiar balans

Citit 9727 ori Ultima modificare Luni, 14 Septembrie 2020 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.