Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" SENTINȚĂ DEFINITIVĂ (dosarele XYZ)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nu credeam că voi ajunge să pot asculta vreodată

aceste cuvinte negre,

spuse de-un om cu haină neagră

şi cu sufletul mai negru decât miezul morţii!

Nu credeam că vor fi atâtea aplauze şi urlete,

ca şi cum sunt mai vinovat

decât cei care mănâncă

doar chiftele de lebădă şi omletă de privighetoare!

Nu credeam că voi fi osândit

cu atâta cruzime şi cu atâta severitate

şi că un om inteligent mai rău decât mine va rosti

douăzeci şi şapte de cuvinte blestemate:

în numele legii,

eşti condamnat la remuşcare pe viaţă şi pe moarte

pentru că ai pândit şi ai sărit gardul

să furi linişte din grădina lui Dumnezeu!

Citit 6706 ori Ultima modificare Vineri, 05 Noiembrie 2021 23:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.