DEZLEGARE la IUBIRE (cu sufletul la gură)

DEZLEGARE la IUBIRE (cu sufletul la gură)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) în satul cu duminici, una lângă alta,

şi cu biserici care merg pe drum,

şi cu izvoare de agheasmă,

şi-n vatră cu tămâie-n loc de fum,

cuvintele zic bună dimineaţa,

zic bună ziua, zic bună seara,

îşi scot pălăria în faţa şcolii,

şi aşteaptă-n gară primăvara,

şi aşteaptă iarna, vara, toamna,

cu sufletul la gură, cum se spune,

şi toate vin, şi toate se înalţă,

însă nici unul, niciodată, nu apune (!)

(!) în satul cu fântâni care bat la poartă

şi lasă apă pentru fiecare,

şi lângă fiecare cântec, în copaci,

răspunsul stă de vorbă c-o-ntrebare,

se vede de departe cum apropierea

vine ca mama cu turte în pestelcă,

şi cu paşi de monastire,

şi cu mâinile ca două duminici

întinse întru dezlegare la iubire (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3570 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Ianuarie 2024 14:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.