Din colecția "Cele mai simple poezii rămase tablou"
Să spunem că...da, (nu)-i posibil să cadă
la tine-n grădină, la mine-n ogradă,
fiindcă o ştim, dar nu vrem dinadinsul:
a fi (laolaltă) învinsa şi-nvinsul
fiinţei din centrul seminţelor care
sunt râsuri şi plânsuri şi mâini şi picioare
şi suflete vii...dar şi suflete moarte
când nici nu mai zice şi nici nu mai arde,
când vine stăpânul cel mare cu dricul
şi-o strânge şi-o suie şi-i cară nimicul
şi-i strigă prohodul (naiv şi-ntr-o dungă)
şi toţi muritorii din haos i-aruncă
tămâie şi vorbe de duh...şi-o regretă
cu bocete lungi şi uimire secretă –
o duc şi-o îngroapă-ntr-o groapă adâncă
şi-naltă şi lungă, din care-o mănâncă
cei hulpavi şi mici făcători de lumină...?!
(nu)-i bine să cadă la tine-n grădină?
(nu)-i bine să cadă la mine-n ogradă?
Să spunem că...nu, (nu) a fost niciodată!?
