Obligaţiuni de modă nouă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Primul summit al liderilor europeni de după alegerile din Franţa a însemnat şi prima confruntare între preşedintele Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel. Viitorul zonei euro şi strategiile de ieşire din criză au marcat, pe undeva, şi formarea unor sisteme de alianţe pro sau contra unor măsuri-cheie, precum introducerea sistemului de eurobonduri. Pe vremea lui Nicolas Sarkozy, subiectul a fost tranşat în favoarea Germaniei, care s-a opus şi se opune în continuare introducerii acestui sistem până când ţările europene nu vor deveni mai riguroase în materie de cheltuieli bugetare. De altfel, devenise un obicei ca fiecare întâlnire europeană importantă să fie precedată de o întâlnire între Merkel şi Sarkozy pentru armonizarea poziţiilor celor două ţări. Nu degeaba acest tandem a primit apelativul de „Merkozy”. Acum situaţia s-a schimbat, iar Francois Hollande, prin redeschiderea acestui subiect pune la grea încercare tactul cancelarului german. Ideea introducerii de eurobonduri, ceea ce înseamnă practic un fel de uniformizare a datoriilor din zona euro, poate părea tentantă pentru unele state. Ţări precum Italia, Spania sau Portugalia, vulnerabile în faţa unei eventuale „contagiuni” a crizei datoriilor din Grecia, ar vedea în introducerea eurobondurilor o şansă pentru a avea un acces mai facil pe pieţele financiare. Pe de altă parte, prin acest sistem de garanţii colective, Germania trebuie să facă faţă mai multor riscuri, ceea ce în termeni financiari se traduce în dobânzi mai mari la accesarea unor credite. În aceeaşi tabără se mai află Olanda şi ţările nordice. Pe termen scurt probabil că preşedintele Francois Hollande va evita o deteriorare a relaţiilor cu Angela Merkel pe tema eurobondurilor, dar subiectul ar putea fi eventual folosit ca monedă de schimb în cazul unor alte negocieri, precum măsurile de creştere economică care să completeze pactul fiscal european. La modul practic, Angela Merkel nici nu poate spune nu în faţa ideii de creştere economică, dar nici Francois Hollande nu poate cere contribuabililor din ţările cu disciplină financiară mai bună să plătească oalele sparte de cetăţenii altor ţări doar de dragul solidarităţii. Culmea este că, atât eurobondurile, cât şi rigorile bugetare înseamnă până la urmă un echilibru între drepturi şi obligaţii. Discuţiile apar doar în ceea ce priveşte proporţiile fiecărora dintre ele.

Citit 9645 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Mai 2012 21:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.