Ne suim pe calul popii/ şi plecăm hăt-hăt departe,
tocmai unde...tocmai unde/ nici o viaţă n-are moarte,
nici o moarte n-are viaţă.../ şi le dăm amândurora
din vremelnicia noastră,/ poate vede Aurora
şi ne toarnă-n ochi şi-n suflet/ doar lumină ne-ncepută,
gata de pornire-n zarea/ dulce, acră, blândă, crudă!
Calul popii merge, merge.../ punctul se (în)depărtează,
parcă nu a fost odată-n/ perspectiva noastră brează,
parcă nu am fost odată/ în vederea lui divină...
parcă se aşează-n clipă/ o (des)credere străină,
o sclipire (ne)ştiută,/ prea sarcastică, prea chioampă
pentr-un fluture de lampă/ şi o flutură de lampă!
(viaţă-n moarte! moarte-n viaţă!/...Aurora nu răspunde!
ce aproape-i tocmai unde!/ tocmai unde? tocmai unde!)
