De-atâta timp plătesc tribut/ eternităţii aparente,
dar n-am nici un folos...şi cred/ că nici măria-sa nu are,
şi văd că-mi pune (fără rost)/ piedici şi zbenghiuri şi accente,
să mă ferească de priviri/ viclene, acre sau amare,
să nu cumva vrun papugiu,/ vrun pui de lele sau vrun mache
trimis din rai, să-mi ia din iad/ şi din zadar, să mă deoache,
or, şi mai rău, şi mai urât,/ să-mi facă vrun pustiu de bine:
să mă extragă din păcat/ şi să fiu domnul fitecine!
De-atâta timp plătesc tribut/ vremelniciei aparente
şi-s foarte mulţumit că las/ urme şi semne şi amprente
pe drumuri, pe cărări, pe tot/ ce mi s-a dat să merg spre unde
nu mi se pune (fără rost)/ (ne)mărginire la secunde,
nu mi se spune să nu sar/ din ordonată, din abscisă...
din spectru-n care viaţa-i gând/ şi moartea-i veşnic interzisă!
