Stă la marginea (s)clipirii/ şi mă trece pe Răboj...
parc-aş fi un fel de Marfă/ la cheremul nu ştiu Cărui
jur-călău cu halebardă,/ bucuros, Întreg la Minte,
jinduind să treacă Timpul,/ să mă-nclin şi să mă nărui!
Stă şi ziua, stă şi noaptea.../ e-un Exemplu de Model:
monument al (Ne)Răbdării,/ (Ne)Simţirii, (Ne)Păsării...
panaceu la îndemâna/ celui mai rostit (A)Nume,
celui mai uitat (Re)Nume,/ mai dihai, mai acătării!
Şi surâde machiavelic,/ mult, cu poftă, cu nesaţ...
fluieră a Mulţumire/ şi tuşeşte a Izbândă,
lustruieşte halebarda/ şi-o ascute fără tihnă
şi se laudă la Viaţă/ că nu poate fi înfrântă!
Stau în mijlocul (s)clipirii.../ şi o văd cum (n)-are haz
numai dacă (nu)-şi asumă/ riscurile sale pentru
a-nţelege cum se face/ din Nimic tot (Ne)Cuprinsul,
cum secretul (Ne)Muririi/ stă-ntru Veci numai în Centru!
