Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Mă uit în urmă şi mă văd/ pe Dealul Zimbrului, atuncea,
când învăţam ce-nseamnă „sunt”,/ ce este şi ce face crucea,
ce-nseamnă vacă, şcoală, vis,/ credinţă şi deşertăciune,
şi ce se spune despre gând,/ şi despre suflet ce se spune...
când învăţam să mă declin,/ să mă conjug la drumul mare
şi să alerg pe drumul mic/ dintre apune şi răsare!
Şi învăţam ce-nseamnă drag/ şi dor şi că „memento mori”-i
acum stăpân pe soarta mea/ şi pe ruinele candorii...
acum, când marele egal/ dintre-adunare şi scădere
înseamnă zero absolut,/ oblon închis la (re)vedere!
Cuvântul nu mai stă la scris,/ fuge din pană, din cerneală,
din cretă, din dicţionar.../ trecutu-mi cere socoteală,
prezentu-i scurt, scurt, scurt de tot,/ iar viitor nu mai există...
şi parc-aud cum stă la geam/ şi plânge zodia mea tristă!
Sufletul meu a-nţepenit/ şi nu mai vrea să mă conjuge...
din tot ce-(am) fost, atât rămân:/ câteva... litere... pe... cruce!!!
