Din ce în ce mai singur,
poetul alunecă în braţele nopţii/ şi se înveleşte cu manuscrise!
Din ce în ce mai singur,
poetul se visează îmbrăcat/ cu hainele de mire al memoriei!
Din ce în ce mai singur,
poetul încetineşte pasul şi caută/ convorbiri literare cu morţii!
Din ce în ce mai singur,
poetul vede cum i se lasă întuneric,/ din ce în ce mai întuneric!
Poetul se suie pe scara de incendiu,
coboară pe rug şi strigă:/ să se facă lumină! să se facă lumină!
