Această legendă începe acum,/ aici, fără teamă,
pe Dealul Mirării sub care s-a dus/ preabuna mea Mamă!
S-a dus într-o iarnă, de Sfântul Ioan,/ frumos, pe costişă...
din Cer, demiurgul cel rău trimitea/ privire piezişă
şi parcă un fel de Uitare-ncepea/ încet să s-aştearnă
zălog Simfoniei în Alb, că aşa-i/ Plecarea de iarnă!
Această legendă începe acum,/ aici, dintr-o dată,
pe Valea Mirării sub care s-a dus/ preabunul meu Tată!
S-a dus tot la fel, într-o iarnă, frumos,/ pe-aceeaşi costişă...
din Cer, demiurgul cel rău nu avea/ nici milă, nici grijă
de sufletul celui ce-a spus negreşit:/ „să crezi totdeauna
că viaţa şi moartea au fost sunt ş-or fi/ într-una întruna!”
