Mâinile Mariei (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

cred că am să ajung unde se ascund fluturii când plouă

şi mă rog la dumnezeu cu mâinile-amândouă

să nu mă oprească cei care au plecat şi mi-au spus

că am să caut zadarnic susul pe jos şi josul pe sus

că am să mă împiedic de moarte cu mult mai înainte

de a afla ce sunt şi ce este şi cine de cine depinde

 

şi merg şi merg ziuă de vară până în seară

şi merg chiar noapte de iarnă până dimineaţă

şi merg chiar şi prin negură amestecată cu ceaţă

chiar dacă aud şi văd cum începe să mi se pară

că n-am să aflu niciodată mâinile mariei amândouă

unde stă veşnicia şi unde se ascund fluturii când plouă

Citit 5380 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iulie 2017 15:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.