O zână înaltă şi dreaptă/ şi blândă şi albă ca tine
mă vindecă-ntruna, mă rabdă,/ mă dă de citit la oricine
mai vrea să înveţe că n-are/ nimic mai frumos într-această
ne(mai)pomenită-ntâmplare/ stranie, banală, (ne)fastă
şi-mpinsă pe scară, ’nainte,/ ’napoi, unde vrea fiecare
să creadă că-şi cumpără-vinde/ iluzia devastatoare!
E zâna aceea...nu poate/ fi alta-ntr-această visare
cu braţele lungi, dezlegate/ şi strânse pe clipa în care
s-adună ce-a(m) fost şi se scade/ ce este să-(mi) fie de bine,
de rău, de iertări şi păcate/ şi dor şi extaz şi ruşine!
Nimic nou sub soare-răsare,/ nimic nou sub soare-apune –
doar lacrimi de umbre amare,/ mândrie şi deşertăciune!
