EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Mai multă insulă, mai puţină Dunăre (FOTO)
Scris de Anca Melinte Miercuri, 17 Noiembrie 2021
Pare o glumă, dar nu e! Insula ivită din apele Dunării, în dreptul oraşului Galaţi, câştigă tot mai mult teritoriu, în vreme ce fluviul scade. În spectaculoasele imagini aeriene realizate şi puse la dispoziţia noastră de Cristian Deceanu, se poate vedea nu doar că fâşia de pământ s-a îmbogăţit cu…
Aproape 2.700 de vaccinări anti-COVID, în 24 de ore
Scris de George Marinescu Miercuri, 17 Noiembrie 2021
Luni, 15 noiembrie, 2.699 de gălățeni s-au imunizat, în centrele din județ, împotriva noului coronavirus. Astfel, 535 au fost beneficiari ai primei doze, 1.574 au efectuat rapelul, în timp ce alți 590 au fost vaccinați cu doza 3, după cum urmează: câte 654 la centrele de la Patinoar (56 prima…
Număr de telefon pentru copiii abuzați sexual
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 17 Noiembrie 2021
Minorii victime ale abuzurilor sexuale, tot mai mulți în ultima vreme în România, au la dispoziție câteva mijloace speciale de a cere ajutor, făcând cunoscute experiențele traumatizante la care sunt supuși cu sau fără voia lor. Cei aflați în astfel de situații pot suna gratuit la 116.111, linia europeană de…
Trei răniți într-un accident cu un șofer în comă alcoolică
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 17 Noiembrie 2021
Mai multe persoane au fost rănite și trei autoturisme, grav avariate, în urma unui accident rutier care a paralizat traficul pe Drumul de Centură la o oră de trafic intens. Impactul a avut loc la intersecția șoselei ocolitoare cu strada Constantin Levaditti din cauza unei neacordări de prioritate ale cărei…
Concediu în plus, pentru unii bugetari
Scris de George Marinescu Marți, 16 Noiembrie 2021
Conducerile mai multor ministere, printre care Finanțele, Dezvoltarea, Fondurile Europene și Transporturile, au adoptat în ultima lună decizii prin care angajații care lucrează în condiții vătămătoare sau periculoase vor primi zece zile suplimentare de concediu de odihnă, potrivit documentelor interne consultate de G4Media. Potrivit informațiilor G4Media.ro, majoritatea angajaților din ministere…
Valea Orașului, 19 ore fără apă potabilă
Scris de Mariana Constandache Marți, 16 Noiembrie 2021
Lucrările de cuplare a unei noi conducte provizorii de alimentare cu apă potabilă pe strada George Enescu, în cadrul obiectivului de investiții "Modernizare străzi Valea Orașului - Etapa VI", va impune sistarea furnizării apei potabile pentru consumatorii din Valea Orașului timp de 19 ore. Oprirea alimentării va avea loc în…
Prins la păcănele, cu certificat de vaccinare fals
Scris de Mariana Constandache Marți, 16 Noiembrie 2021
Amatorii de jocuri de noroc nevaccinați ar face orice ca să poată intra în sălile de pariuri și nu se dau înapoi inclusiv de la a folosi certificate verzi falsificate, unii riscând chiar să nu aibă niciun fel de document asupra lor. Un astfel de caz a fost constatat zilele…
Peste 3.800 de angajări prin AJOFM, în nouă luni
Scris de Cristinel Luca Luni, 15 Noiembrie 2021
3.818 persoane, dintre care 1.716 femei, și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Galați, în perioada ianuarie – septembrie, informează instituția. Din totalul acestor persoane, 2.000 au peste 45 de ani, 688 au vârsta mai mică de 25 ani, 684 au între 35 și 45 de ani, iar…
Numărul victimelor coronavirusului a sărit de 1.500
Scris de Mariana Constandache Luni, 15 Noiembrie 2021
Puțin peste 160 de noi infectări au fost raportate în decurs de 48 de ore la Galați. 28 de bolnavi în stare gravă au fost declarați oficial că au murit din cauza COVID-19, în timp ce peste 300 au trecut cu bine prin boală, fiind declarați vindecați. Un gălățean din…
Pandemia trece, munca de acasă rămâne
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 15 Noiembrie 2021
Munca de acasă va continua şi după terminarea pandemiei, în opinia membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), bazată pe un sondaj realizat recent. Participanţii la sondaj, în proporţie de 90 la sută, sunt de părere că, după terminarea pandemiei, munca de acasă va continua şi va fi posibilă peste…
COVID-19. Peste 4.800 de vaccinări, vineri și sâmbătă în județ
Scris de George Marinescu Luni, 15 Noiembrie 2021
Un minimaraton al vaccinării anti-COVID a avut loc vineri și sâmbătă, în intervalul 12-13 noiembrie, în județ. Astfel, au fost imunizate 4.819 persoane, cele mai multe cu doza 2, mai exact 2.769. În același timp, 1.074 de gălățeni au beneficiat de prima doză de vaccin, iar alți 976 au efectuat…
Dorințele cetățenilor legate de modernizări
Scris de Ingrid Macovei Luni, 15 Noiembrie 2021
În urma anunțului legat de modernizările din cartierele Micro 38 și Micro 39 A, B și C, câțiva locuitori ai cartierelor, întrebați ce așteptări au sau ce și-ar dori să se construiască, și-au exprimat anumite dorințe legate de viitoarele îmbunătățiri. O mămică în vârstă de 40 de ani s-a plâns…
Metoda ”Loverboy” și cum poate fi evitată
Scris de Mariana Constandache Luni, 15 Noiembrie 2021
Marți, 16 noiembrie 2021, între orele 18,30 și 20,30, liceenii sunt invitați să participe la un eveniment online despre prevenirea traficului de persoane – Campania „19 ZILE DE ACTIVISM” implementată de FICE-UNESCO. Evenimentul este organizat la solicitarea Colegiului Național „Mihai Viteazul” și a Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București. Minorii…
Ziaristul Grigore Lazarovici, de pe drumul vremelniciei, pe cel al veșniciei
Scris de Maria Stanciu Luni, 15 Noiembrie 2021
Ziaristul Grigore Lazarovici (1 februarie 1950 - 10 noiembrie 2021), fondator al cotidianului „Viața liberă" - Galați și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ani buni director adjunct al cotidianului gălățean, a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 13 noiembrie 2021.Sluba de înmormântare a fost săvârșită, sâmbătă, 13 noiembrie 2021,…
Șofer cu alcoolemie record, prins la Combinat
Scris de Mariana Constandache Luni, 15 Noiembrie 2021
Un nou caz de inconștiență crasă a unui șofer care s-a urcat la volanul unui vehicul de mare tonaj într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolică, aproape 2 la mie în aerul expirat, a fost înregistrat la Galați. Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat în vârstă de…
Au fost premiaţi cei mai fideli cititori ai Bibliotecii Judeţene
Scris de Victor Cilincă, Roxana Artene Penc Luni, 15 Noiembrie 2021
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” i-a premiat, vineri, 12 noiembrie, pe cei mai fideli cititori ai acestui an. Premiile oferite de Consiliul Județean Galați și de Bibliotecă au constat în cărți, diplome și flori, fiind acordate cititorilor care au avut cele mai multe împrumuturi, indiferent de compartimentul pe care îl frecventează,…
"Casă de piatră!", Flori şi Andrei!
Scris de V.L. Luni, 15 Noiembrie 2021
Trăim vremuri tulburi, în care, din păcate, veștile, atât la nivel de țară și comunitate locală, cât și la nivel personal, sunt mai degrabă proaste, decât bune. De aceea, considerăm cu atât mai important orice moment de bucurie firească pe care îl trăim în familia "Vieţii libere". Ieri, una dintre…
11 decese și peste o sută de cazuri vindecate, declarate duminică de autoritățile gălățene
Scris de Mariana Constandache Duminică, 14 Noiembrie 2021
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 527 de pacienţi testaţi de sâmbătă până duminică, 14 noiembrie, 67 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 42.780. Nouă pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare…
Două medalii de bronz la Internaţionala de Astronomie
Scris de Roxana Artene Penciu Duminică, 14 Noiembrie 2021
Doi elevi din Galaţi, Daria Hărăbor şi Mendel Mendelsohn, au câştigat câte o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie, care s-a desfăşurat între 6 şi 13 noiembrie, la Piatra Neamţ, în organizarea Observatorului Astronomic din Milano. Daria Hărăbor este elevă la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" şi a mai…
Depistat cu un permis necorespunzător
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021
Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost depistat conducând un ansamblu rutier, cu un permis necorespunzător. Vineri, 12 noiembrie, şoferul a fost oprit pentru control la Foltești, județul Galați, de un echipaj al poliţiei de frontieră. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul are un permis de…
Conducea un ansamblu rutier, fără permis
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021
Un gălăţean, în vârstă de 50 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un ansamblu rutier, format dintr-un cap tractor și o remorcă, fără a deţine permis de conducere. Joi, 11 noiembrie, şoferul a fost oprit, în localitatea de frontieră Chiraftei, pentru control de un echipaj al poliţiei…
Black Friday, ziua în care hackerii stau la pândă
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021
Fraudele informatice soldate cu golirea conturilor consumatorilor avizi după reduceri constituie marile riscuri ale acestei perioade, când și retailerii, și clienții speră să dea lovitura, unii prin vânzări masive, alții prin cumpărături consistente și ieftine. Cei care se pot interpune în acest circuit, hackerii, și-au perfecționat metodele de a-i păcăli…
Peste trei milioane de lei pentru căldură, la Galați
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021
Executivul a aprobat, în ședința de joi, 11 noiembrie, alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a populației.Astfel, 310.426.000 de lei au fost alocați…
La Biserica ”Sf. Mina”, ajutor pentru cei aflați în suferință
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021
Biserica din cartierul gălăţean I.C. Frimu, al cărei protector este Sfântul Mare Mucenic Mina, și-a pomenit joi, 11 noiembrie, ocrotitorul spiritual, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, care, împreună cu un sobor de preoţi gălăţeni, a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat credincioşii din parohie şi din…