Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Nu răspunde. Poate nu m-o fi auzit. Ori poate nu vrea să mai afle nimic despre mine. Poate n-am strigat corect. Poate n-o fi ajuns strigătul meu la ea. Sau poate n-o fi ajuns răspunsul ei la mine. Şi uite exact aşa am strigat: „Bună dimineaţa, doamnă Toamnă a mea!…

Sigur că da! Am avut parte şi de aşa ceva! Ca orice mamă, nici maică-mea nu s-a sfiit, pe lângă toate gândurile şi rugăciunile de bine pentru odor, să mă orneze cu cel mai frumos blestem din lume! Desigur, dumneavoastră ştiţi foarte bine şi n-o să uitaţi niciodată care-s cele…

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă care nu suportă nici o clipă de amânare! Cu toată sinceritatea pe tavă, îţi mărturisesc sincer, cu mâna pe clopot, că trebuie să merg în celălalt colţ…

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în porunci, licenţiaţi în tămâie şi-n evanghelii, specialişti în acatiste şi-n psalmi, experţi în milostenie şi-n afurisire! Chiar am pus în practică ceste două subiecte foarte delicate! Cum, adicătelea, am pus în practică păcatul şi iertarea? Păi,…

1. Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul Păcii şi Iubirii universale! Însemnează o lacrimă de tristeţe pe obrazul Candorii! Însemnează un strigăt de reproş peste gardul Providenţei! Şi nu numai atât! Însemnează prezenţa unei Absenţe! Şi absenţa unei Prezenţe! Reprezintă o adăugare…

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedrală! Dacă-i veche, o văd nouă (nouă cum o haină veche... ne-mbrăcată, nici o dată, de un om fără pereche)...! Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece, vara, când nisipul fierbe, zburdă,…

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte şi-n vaiere sfărâmătoare de orizonturi îndepărtate şi/ori apropiate, aşa, să anunţe sosirea în lume a unui ucigaş de păsări, ursitoarele, fir-ar ele să fie de şchioape şi neghioabe şi nătânge, au hohotit sardonic…

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2022 de ani... după H, bineînţeles! Sunt mulţi? Sunt puţini? Nu contează! Contează numai ce am aflat şi ce am făcut în toată această perioadă convenţională! Numai câtă viaţă şi câtă moarte am „mâncat” din mila Domnului contează!…

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acasă, vorbeşte singură... ori poate numai mi se pare că vorbeşte singură şi „de pe dealuri”, cum bârfesc sătenii. Îndrăznesc să-i spun bună ziua, să-i sărut mâinile scheletice şi s-o întreb…

Bătrână, scundă, costelivă, cu bocanci mari... trece dinspre casă înspre pădurice, în fiecare dimineaţă, să adune vreascuri. Trece aplecată aproape în unghi drept. Trece pe drumul colbuit, care-o cunoaşte de atâta amar de ani. Trece şi vorbeşte singură. Sau, cel puţin, aşa mi se pare. Păduricea nu-i departe. Stă-ntr-o costişă…

În fiecare noapte, fără nici o excepţie, de la începuturi până în prezent, vine în dreptul geamului meu şi se uită. Nu se uită urât. Nu se uită frumos. Nu ştiu cum se uită, fiindcă eu nu ştiu ce însemnează „urât”, ce însemnează „frumos”. Şi nici nu m-am străduit să…

O ştiu dinainte de a o cunoaşte. N-am fost în stare să nu intuiesc existenţa cestei frumuseţi sublime. Această superbă Alcătuire este senină şi serioasă şi iubită şi apreciată ca o zi de Paşte. Nu cred că poate fi ajunsă ori întrecută de nimeni din întreaga Omenime. Nu cred că…