Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Sigur că da! Gata! Nu mai sunt singurul Viu printre atâţia Morţi! Am alături o Vie! Dar oare cât "viu" mai activează/rezistă în fiecare? Şi, dacă mai activează/rezistă, oare până când? Ce "fericiţi" sunt cei Morţi! Şi cât de bine le "vine" astfel de fericire! Mă uit la portretele lor "sfidătoare"... şi parcă simt invidia cum îmi ronţăie "interiorul"! Şi parcă aş vrea să pot fi (şi eu) la fel de "nepăsător"! Cred că şi contabila ar vrea să fie tot la fel de "indiferentă"! Şi chiar mi-ar părea rău să nu vrea să fie! Dar nu pot admite că nu vrea, atâta timp cât m-a rugat să o aşez lângă mine, la loc de "cinste"! Că nu-i de ici/de acolo să fii Viu printre Morţi! Oare nu cumva a fi Viu printre Morţi poate să echivaleze cu a fi Mort printre Vii? Oare câtă "moarte" există în Viii spânzuraţi pe ziduri şi chiar şi în Viii vizitatori ai acestui Muzeu nemaipomenit? Ce procesiune bizară, tăcută, devastatoare, interminabilă! Fiecare vine să-şi aducă aminte ce a fost sau ce/unde urmează să ajungă! Fiecare vine să vadă, să citească şi să "copieze" un "stil", un "caracter", un "mod", un "exemplu"! Fiecare parcă vine să "simtă" şi să "trăiască" anticipat momentul "admiterii" în acest "Insectar/Ierbar" mult mai interesant decât al Madamei Tussauds! Fiecare Viu consideră că va fi cel puţin "nemuritor" printre Morţi! Exact cum descopăr/citesc sub portretul unui poliţist "ne-mort", pe nume Costel Balaur, asemănător cu celebrul inspector Javert, din "Mizerabilii" lui Hugo: "Strânge ograda şi o duce în grădină/ să se încarce cu aromă şi parfum.../ apoi, se uită peste dealuri şi zăpodii,/ poate se vede (dinspre-acolo) doamna Dum!// N-a mai văzut-o (casa lui) de-o săptămână,/ de când s-a dus ca să înceapă-ncoace Luni.../ este frumoasă doamna asta... şi înaltă/ până la Dum: des-făcătorul de minuni!// Strânge grădina şi o duce în ogradă,/ porneşte Luna şi-o aduce-n tei... oricum,/ mai e puţin, o clipă doar... e miezul nopţii/ gata, s-aude cum începe doamna Dum!//... Sigur că da, este frumoasă şi înaltă!.../ De s-ar putea să vină-n fiecare zi,/ ar sta pe drumuri toate casele din lume/ şi ar uita Nemuritorul a Muri!"//... Acum, după această aventură cvasi/imaginară, spuneţi şi dumneavoastră: nu se cuvine să ne amintim de Mihai Eminescu şi să credem "că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi"? Nu se cuvine să punem ceasurile pe mers înapoi şi să murim "altfel", adică "invers"?... NEC PLUS ULTRA!
Documentare... la "Evaziunea Sentimentală" (XVI) Scris de Ion Zimbru
