SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Peste 100 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, raportaţi în 24 de ore

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Din fericire, nu au mai fost raportate decese în rândul persoanelor infectate, în timp ce numărul pacienților vindecați a fost peste 100. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 543 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 40 au fost…

Peste 700 de refugiați au intrat în Galați

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Vineri, 8 aprilie, Poliția de Frontieră Galați a raportat puțin peste 700 de cetățeni ucraineni care tranzitaseră granița prin cele două puncte din județ, cel mai mare flux, de 523 de persoane, înregistrându-se prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 206 de persoane. Astfel,…

Încă o demisie din grupul consilierilor locali PSD Galați

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
O nouă schimbare în tabăra PSD din Consiliul Local Galați. La ședința extraordinară de luni, 11 aprilie 2022, aleșii vor lua act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al social-democratei Marcela-Daniela Costea. Aceasta a demisionat din forul deliberativ local pentru că mandatul nu este compatibil cu funcția…

Acţiune de ecologizare a spaţiilor verzi la Cuca: sute de saci au fost umpluţi cu deşeuri adunate din natură! (FOTO)

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Primăria Cuca a organizat astăzi o acţiune de ecologizare în zone verzi din comună unde cetăţeni fără bun simţ şi respect pentru mediu aruncaseră tot felul de gunoaie. Cu sprijinul Şcolii Gimnaziale "Sfântu Gheorghe" din localitate, al conducerii acestei instituţii, al profesorilor şi al copiilor, începând cu cei mai mici,…

De sâmbătă, pescarii sunt „trași pe dreapta”

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Agenția pentru Protecția Mediului Galați informează că, prin ordin comun al ministerelor Mediului și Agriculturii, au fost stabilite perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului, precum și zonele de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022. Astfel, prima perioadă de prohibiție generală este în intervalul 9…

Gestionarea deșeurilor în județul Galați, model la nivel transfrontalier

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Gestionarea deșeurilor la nivelul comunității rurale a făcut obiectul unui Forum național organizat joi, 7 aprilie, de Asociația Tehnopol Galați, în cadrul unui proiect transfrontalier în care sunt implicați parteneri din Georgia, Armenia, Republica Moldova și România. ”Proiectul își propune să contribuie la îmbunătățirea calității mediului – în special a…

De peste 30 de ori mai multe cazuri de gripă decât anul trecut, în România

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
​2.182 cazuri de gripă s-au înregistrat în România în ultima săptămână, comparativ cu 85 de cazuri, înregistrate în aceeași săptămână a anului trecut, ceea ce înseamnă de 33 de ori mai multe îmbolnăviri, arată datele publicate de Institutul Național de Sănătate Publică, citate de HotNews. Evoluția infecțiilor respiratorii acute, a…

Pericole de otrăvire într-un cartier al Galaţiului. Şcoala iubitorilor de animale

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Vom dedica rubrica de astăzi unei situaţii pe cât de periculoase, pe atât de revoltătoare. Pentru unii semeni de-ai noştri, viaţa necuvântătoarelor - şi în special a celor care nu au stăpân - nu preţuieşte câtuşi de puţin. Prin urmare, apelează la gesturi criminale…

”Canonul Lacrimilor”, în a cincea săptămână a Postului Paștelui

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Denia Canonului Mare, moment important pe parcursul ”urcușului duhovnicesc” al Postului Paștelui, a fost săvârşită miercuri, 6 aprilie, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos. ”La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, într-o atmosferă de evlavie deosebită, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi ai…

Finanțare pentru o creșă medie, la Valea Mărului

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Marți, 5 aprilie, Ministerul Dezvoltării a anunțat intrarea în procedură de licitație publică a zece noi creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, conform lui Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Astfel, în Vișeu de Sus (jud. Maramureș) va fi construită o creșă mare, în Valea…

Cadă plină cu nămol, de la robinet

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Fotografia de mai sus nu este una artistică, alb-negru. Într-adevăr, cada este albă și nămolul este negru, dar „combinația” rezultată reprezintă ceea ce a rămas pe fundul căzii unui gălățean care locuiește în Micro 39C, pe strada Ionel Fernic. Joi, 7 aprilie, Apă Canal a anunțat oprirea apei potabile în…

Finanțări în județ pentru gestionarea crizei sanitare

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), a semnat 210 contracte de finanțare în valoare de 456 milioane lei în luna martie 2022. Prin intermediul acestor contracte sunt asigurate finanțări pentru următoarele domenii: infrastructura de apă și canalizare, sanitar, învățământ, termo-energetic și…

Înarmat cu o secure, a băgat groaza într-un sat întreg

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Un localnic din comuna Smârdan a ajuns cu greu în custodia poliției, după ce în ultimele luni ar fi comis mai multe acte de agresiune pe raza localității. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut abia după ce în noaptea de 2 spre 3 aprilie ar fi…

Sub 30 de noi infectări cu coronavirus, în 24 de ore

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
Unu din 24 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost găsit infectat cu noul coronavirus. A mai fost raportat încă un deces în rândul persoanelor infectate, în timp ce numărul pacienților vindecați a fost sub zece. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare…

Sub 500 de ucraineni ne-au trecut granița într-o zi

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
Joi, 7 aprilie, Poliția de Frontieră Galați a raportat aproape 500 de cetățeni ucraineni care tranzitaseră granița prin cele două puncte din județ, cel mai mare flux, de 289 de persoane, înregistrându-se prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 201 persoane. Astfel, 490 este…

Pregătiri, la Galați, pentru pelerinajul de Florii

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
Programele pastoral-misionare, social-filantropice și cultural-educative ce vor fi organizate în perioada pascală au fost analizate și aprobate în cadrul întrunirii de lucru derulate la Centrul Eparhial al Dunării de Jos. ”Între cadrul proiectelor ce urmează a fi implementate la nivelul Eparhiei Dunării de Jos în perioada următoare se numără programele:…

Campanie de informare cu privire la modul de administrare a iodului

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
​Ministerul Sănătății a demarat, pe 6 aprilie, campania de informare cu privire la administrarea comprimatelor cu iodură de potasiu. În acest sens, instituția a elaborat Ghidul de Informare Generală care stabilește condițiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 de miligrame, dozele recomandate, cum și când se instituie…

Veronica, micuța violonistă din Ucraina, a împlinit 11 ani!

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
Sutele de refugiați din calea războiului din Ucraina au adus la Galați, alături de puținul bunurilor pe care au reușit să le salveze din calea invadatorilor, preaplinul poveștilor lor de viață, unele în care, fie și în aceste vremuri pline de încercare, putem regăsi o rază de bucurie și speranță.…

Sakura de Galaţi, pe strada Războieni. Destinaţie din oraş pentru iubitorii de flori (FOTO)

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
Nu avem un cult al cireşilor înfloriţi, precum au japonezii, dar Galaţiul are partea lui de sakura şi puteţi să admiraţi minunatele flori alb-roz ale pomilor fructiferi în mai multe zone din oraş în această perioadă. Prin mai toate cartierele găsiţie fie cireşi sau vişini, fie corcoduşi înfloriţi în această…

Protest pentru Ucraina lângă Monumentul Eroilor Revoluției Române

Scris de Marți, 05 Aprilie 2022
Galațiul se îmbracă în primăvară, scuturându-şi florile pe străduțe liniştite, prin parcuri şi printre blocuri, unde se văd deja semnele că ne apropiem de Paşti. Se curăță grădinile, florile deja şi-au ridicat capetele, ziua mai lungă a scos copiii la joacă, iar câinii aleargă după bețe. În tot acest timp,…

Binecuvântare arhiepiscopală pentru studenții ASCOR

Scris de Marți, 05 Aprilie 2022
O delegație formată din 50 de membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Galați a fost primită duminică, 3 aprilie, la Reşedința Arhiepiscopală de către Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian. ”Ne-am bucurat mult ascultând frumosul şi încurajatorul cuvânt de folos pe care ni l-a adresat ÎPS Casian,…

Un tânăr cu datorii la păcănele s-a aruncat de la etaj

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 4 aprilie 2022, într-un bloc din Galați. Un tânăr de numai 18 ani a sărit de la etajul al treilea, căzând în grădina din fața imobilului. Din fericire, impactul cu solul afânat i-a salvat viața, dar s-a ales cu multiple fracturi. Vecinii…

Planta cu numeroase beneficii pentru sănătate

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
Cu beneficii pentru inimă şi digestie, leurda a atras atenţia fitoterapeuţilor şi pentru multe alte efecte pozitive pentru sănătate. Plantă din familia usturoiului, leurda este mai bogată în principii active decât acesta. În trecut, planta era mâncată pentru întărirea organismului. Leurda are acţiune depurativă, hipotensoare, antiseptică şi hipoglicemiantă, fiind indicată…

Bereştiul, un orășel aflat în „chinurile” transformării (FOTO)

Scris de Luni, 04 Aprilie 2022
În 1968, comuniștii au decis ca Bereștiul să fie oraș. În acele vremuri, localitatea număra peste patru mii de locuitori. ”Acum, scriptic, mai suntem circa trei mii, dar, odată cu noul recensământ, probabil că vom constata că am rămas doar ceva peste două mii”, spune Mihai Bejan, tânărul primar (32…
Pagina 137 din 845